O atmosferă de laudă
Pentru studiul din această săptămână, citeşte: Gen. 1,1.2.9-12.20-26; Ps. 104,29; Dan. 5,23; Luca 5,17; Apoc. 21,4.
Sabat după-amiază
Text de memorizat: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2,7)
În urmă cu câţiva ani, cinci membri ai aceleiaşi familii au închiriat o căsuţă la munte, unde doreau să petreacă vacanţa de iarnă. Într-una dintre seri au închis bine toate ferestrele, ca să nu mai pătrundă înăuntru aerul rece, şi au încins soba la maximum, ca să fie protejaţi de gerul nopţii. Care a fost greşeala lor? Soba a consumat tot oxigenul şi au murit toţi.
După cum ştim cu toţii, oamenii pot trăi câteva săptămâni fără mân- care, câteva zile fără apă, dar numai câteva minute fără aer.
Aerul curat, nepoluat, este vital pentru existenţa noastră. Dar, aerul viciat, poluat, este cauza multor boli acute şi cronice care sunt puse pe seama altor factori. An de an, milioane de oameni, şi mai ales copiii, suferă teribil din cauză că respiră aer poluat.
Întrucât oxigenul ajunge la fiecare organ din corpul nostru, nu este de mirare că avem nevoie de un aer cât mai proaspăt şi mai curat posibil.
Vestea cea bună este că aerul curat este gratuit şi că, în cele mai multe cazuri, oamenii beneficiază de el.
Ideea centrală: Aerul curat şi proaspăt este un element vital, care ne menţine sănătoşi. Ar trebui să facem tot ce putem ca să respirăm cât mai mult aer curat.