Pentru studiul din această săptămână , citeşte : Numeri 33-36 ; Iosua 20,1-7; Efeseni 2

Sabat după-amiază

Text de memorizat : ” Pentru ca , să găsim o puternică îmbărbătare noi , a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte , pe care o avem ca o ancoră a sufletului ; o nădejde tare şi neclintită . ” (Evrei 6,18.19)

Dumnezeu a fost credincios şi a împlinit tot ce a făgăduit , însă poporul , cel puţin în prima lui generaţie , s-a dovedit necredincios şi , din acest motiv , în loc să moştenească Ţara Făgăduită , a pierit în pustie , dincoace de Iordan , ţinuturi de care ar fi trebuit să fugă . Ce tragedie , mai ales dacă ne gândim  că nu aşa trebuiau să stea lucrurile ! Israeliţii s-au bucurat de atâtea binecuvântări , Dumnezeu a făcut atât de multe pentru ei , dar ei au refuzat să aibă încredere şi să treacă la acţiune prin credinţă , în ciuda faptului că au văzut cu ochii lor manifestări extraordinare ale puterii lui Dumnezeu , lucruri pe care noi nu vom avea parte să le vedem probabil , niciodată în viaţa aceasta .

Dar Domnul nu i-a părăsit . O temă importantă a Bibliei este aceea că Dumnezeu Îţi va împlini făgăduinţele . Domnul va face pentru cei răscumpăraţi un cer nou şi un pământ nou . Fără umbră de îndoială ! Singura întrebare care se pune este aceasta : Vom fi noi acolo sau vom face la fel ca israeliţii din prima generaţie care , deşi au fost martorii atâtor minuni , n-au vrut să intre în ţară şi să o ia în stăpânire ?

Săptămâna aceasta , care este şi ultima săptămână în care ne vom ocupa de cartea Numeri , vom studia câteva dintre pregătirile finale pe care le-au făcut israeliţii înainte de a intra în Ţara Făgăduinţei .

Pentru studiul Bibliei la rând : 2 Petru 1Apocalipsa 11

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO