Ucenicia si marturia personala
„As vrea ca ateismul sa fie adevarat si nu ma simt prea bine la gandul ca unii dintre cei mai inteligenti si mai bine informati oameni pe care îi cunosc au o credinta religioasa. Nu este numai faptul ca nu cred in Dumnezeu si ca, in mod firesc, sper ca am dreptate in convingerea mea; eu sper ca Dumnezeu nu exista! Nu vreau sa existe; nu vreau ca Universul sa fie astfel.” – Thomas Nagel, The Last Word (New York: Oxford University Press, 1977), pag. 130
8. Gandeste-te la citatul de mai sus. Ca ucenici, care ar trebui ss fie atitudinea noastra fata de cineva de felul acesta? Ce texte biblice iti vin in minte atunci cand te gandesti la aceasta persoana? Scrie aceste texte.
______________________________________________________________
______________________________________________________________
______________________________________________________________
Acum, ca ai scris textele, ia-ti timp sa meditezi la ele. Iese in evidenta o anumita tema? Sunt texte de compasiune, de condamnare, de amaraciune sau de pedeapsa? Sau iti transmit un alt mesaj? Ce iti spune acest raspuns cu privire la tine insuti?
O parte importanta a uceniciei este marturisirea. Pretutindeni in Evanghelii, Il descoperim pe Isus pregatindu-i pe ucenici pentru a-i conduce pe altii la mantuire. Unii oameni credeau destul de repede, altii pareau hotarati sa-L respinga pe Isus cu orice chip.
Fara indoiala ca si noi, ca ucenici ai Domnului Hristos, atunci cand dam marturie despre credinta noastra, venim in contact cu tot felul de oameni, inclusiv cu unii care vor avea aceeasi atitudine, poate nu la fel de deschis exprimata ca autorul citat mai sus.
Cum le raspundem unor astfel de oameni? Cu manie? Cu dragoste? Cu un simtamant al esecului personal? Cu toate la un loc sau cu niciuna dintre cele de mai sus?
Ce putem invata din viata si din invataturile lui Isus, care sa ne ajute, ca ucenici ai Sai, sa stim cum sa ne purtam cu aceia care sunt hotarati sa-si inchida inima si mintea fata de adevarul pe care li-l marturisim? Se incheie vreodata responsabilitatea noastra fata de ei? Daca da, unde?
