Citeşte din Patriarhi şi profeţi, de E. G. White, capitolul „Încercarea credinţei”.

„Acesta nu a fost primul caz în care Avraam a prezentat-o pe Sara drept sora lui. S-ar părea că aceasta era practica lui obişnuită, dar că, până aici, Egiptul fusese singurul loc unde şiretlicul a dat naştere la necaz. Anii de reuşită în folosirea aceleiaşi minciuni, care trecuseră de la acea amară experienţă cu Faraon, îl făcuseră pe Avraam să uite lecţia de strictă corectitudine…Oricum ar fi fost, timpul naşterii seminţei făgăduite se apropia cu grăbire… iar Satana a profitat de slăbiciunea lui Avraam pentru a dejuca planul divin.” – Comentariul biblic AZŞ, vol. 1, pag. 341

„În vremea aceasta avem nevoie de o credinţă ca a lui Avraam pentru a lumina întunericul care se adună în jurul nostru, ascunzând dulcea lumină a iubirii lui Dumnezeu şi pipernicind creşterea spirituală. Credinţa noastră ar trebui să fie plină de fapte bune, deoarece credinţa fără fapte este moartă.” – Ellen G. White, The Faith I Live By, pag. 115

Întrebări pentru discuţie

1. Parcurgeţi în cadrul grupei răspunsurile date la întrebarea finală a studiului de marţi. Ce puteţi învăţa unul de la celălalt?

2. Împărtăşiţi-vă unii altora cum priviţi faptul că, în ciuda greşelilor lor şi a lipsei de înţelepciune de care au dat dovadă uneori, Avraam şi Sara sunt, totuşi, prezentaţi ca nişte exemple de credinţă. Ce speranţă descoperiţi aici, care vă poate ajuta să-i încurajaţi pe cei care simt că au greşit prea mult şi că Dumnezeu nu-i mai primeşte?

3. Cei care doresc pot să povestească o situaţie în care au simţit că trebuie să facă un sacrificiu mare pentru Dumnezeu. Ce puteţi învăţa din experienţa lor?

4. Greşeala cu Agar a provocat multă suferinţă în familie. Cum puteţi ajuta acele familii despre care ştiţi că suferă din cauza greşelilor făcute de părinţi?

Rezumat:
Lipsa de credinţă a lui Avraam şi a Sarei este scoasă în evidenţă de repetarea greşelilor, atunci când caută un înlocuitor pentru moştenitorul făgăduit, când mint şi când râd de făgăduinţa Domnului. Ei nu au fost nişte oameni desăvârşiţi, dar L-au iubit pe Dumnezeu şi au ascultat de poruncile Lui. Astfel, ei sunt cu adevărat nişte modele de credinţă.


Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO