Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.
Psalmii 34:7
Ascultă ediția audio aici.
Dacă perdeaua ar putea fi dată la o parte și s-ar putea vedea activitățile constante ale familiei cerești pentru a-i proteja pe locuitorii pământului de înșelăciunile seducătoare ale lui Satana, numai lipsa de grijă din partea oamenilor i-ar putea duce în rătăcire prin strategiile satanice, pierzându-și în mare măsură încrederea în sine și siguranța de sine. Ei ar putea vedea armatele cerului în continuă confruntare cu forțele satanice pentru a obține victorii în folosul celor care nu-și simt pericolul și care merg înainte în inconștientă indiferență.
Îngerii înconjoară lumea, opunându-se pretențiilor de supremație ale lui Satana făcute din cauza marii mulțimi de adepți ai săi. Noi nu le auzim vocile și nu putem zări prin vedere naturală lucrarea acestor îngeri, dar mâinile lor sunt înlănțuite în jurul lumii și cu vigilență neobosită țin armatele lui Satana pe loc până când se va face sigilarea poporului lui Dumnezeu.
Slujitori ai lui Iahve, îngerii au capacitate, putere, forță, fiind mandatați să coboare de la cer la pământ ca să poarte de grijă poporului lui Dumnezeu! Ei au primit misiunea de a ține pe loc puterea furtunoasă a celui care a coborât asemenea unui leu care rage, căutând pe cine să înghită.
Atunci când Îi consacrăm lui Dumnezeu tot ce avem și suntem și ne aflăm în situații periculoase și solicitante, venind în contact cu Satana, ar trebui să ne aducem aminte că putem ieși învingători din confruntarea cu vrăjmașul, în numele și prin puterea Cuceritorului. Fiecare înger ar primi însărcinarea de a veni să ne salveze, dacă noi ne-am baza mai mult pe Hristos în loc să ne lăsăm înfrânți. Dar nu ne putem aștepta să câștigăm victoria fără suferință, pentru că Isus a suferit atunci când a biruit pentru noi.
Îngerii lui Dumnezeu comunică cu poporul lui Dumnezeu și îl protejează și țin piept puterilor întunericului să nu poată avea niciun control asupra celor care vor fi moștenitori ai mântuirii. Lucrăm noi în armonie cu îngerii? Aceasta este linia de comunicare pe care Domnul a stabilit-o cu copiii oamenilor.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 124 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024