UN MUSAFIR ONORAT
Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.
Apocalipsa 3:20
Ascultă ediția audio aici.
Toți cei care deschid ușa inimii să-L primească Îl vor avea pe Isus ca musafir onorat. Isus este un model perfect. În loc să căutăm să ne satisfacem propriile gusturi și să facem după capul nostru, noi ar trebui să căutăm să reflectăm chipul Său. El a fost bun și amabil, milos și blând. Suntem ca El în aceste aspecte? Căutăm să ne facem viața purtătoare de mireasma faptelor bune? (…)
Nu este suficient să ne declarăm credința, se cere mai mult decât un consimțământ formal. Trebuie să avem o cunoaștere reală, o autentică experiență cu principiile adevărului așa cum este el în Isus. Duhul Sfânt trebuie să lucreze în noi, scoțând aceste principii la lumina puternică a conștientizării lor clare, astfel încât să le putem cunoaște puterea și să facem din ele o realitate vie. (…) Dumnezeu L-a onorat pe Fiul Său făcându-L tiparul după care El modelează caracterul tuturor celor care cred în El. Dumnezeu ia lucrurile lui Hristos și ni le arată, ca să ne putem însuși temperamentul Lui și să dovedim asemănarea cu El. (…)
Obstacolele, dificultățile, greutățile pe care le întâlnim se vor dovedi nu un blestem pentru noi, ci mari binecuvântări pentru viața noastră, întrucât caracterele superioare se construiesc în mijlocul greutăților și încercărilor. Dar trebuie privite ca lecții practice în școala lui Hristos. Fiecare ispită trecută cu bine, fiecare încercare înfruntată curajos ne conferă o nouă experiență și ne face să progresăm în procesul de construire a caracterului. Dobândim o mai bună înțelegere asupra acțiunilor lui Satana și a puterii noastre de a-l respinge prin harul divin.
Isus a fost lumina lumii. (…) Este privilegiul nostru să umblăm în lumina soarelui prezenței Sale și să țesem în caracterul nostru în formare firele de aur ale bucuriei, recunoștinței, răbdării și iubirii. Putem astfel să demonstrăm puterea harului divin și să reflectăm lumina din cer în mijlocul tuturor neliniștilor și iritărilor care vin asupra noastră zi de zi.
Află răspunsul ascultând materialul zilei de azi din cartea „Căminul adventist”.
Răspunsul se află la pagina 64 a cărții „Căminul adventist”, Editura Viață și Sănătate, ediția tipărită 2024
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
