Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări și-l umpli de bucurie înaintea feței Tale.
Psalmii 21:6

Ascultă ediția audio aici.

Sănătatea este bunul cel mai de preț, iar faptul că ea depinde în primul rând și în cea mai mare măsură de alegerea noastră este un gând la fel de prețios.

Trăim în vremurile în care oamenii mănâncă orice, oricât, oricând. Legile sănătății par astăzi inexistente pentru cei mai mulți oameni. Pentru mulți gustul este singura regulă în alegerea alimentației, ignorând sfaturile și poruncile date de Dumnezeu.

Am crescut într-o familie unde legile sănătății, deși cunoscute, nu erau respectate cu foarte mare strictețe. Mie însă, încă din copilărie, mi-a plăcut să fiu foarte selectivă în privința mâncării. Anii au trecut, mi-am clădit propria familie și Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi copii minunați. Aveam acum o nouă motivație, aceea de a-mi crește copiii sănătoși. M-am rugat ca Dumnezeu să mă îndrume cum să dezvolt în familia mea obiceiuri sănătoase pentru copii și cum să gătesc sănătos, iar Dumnezeu mi-a răspuns în modul cel mai minunat. Am început să citesc din ce în ce mai mult și apoi să pun în practică ceea ce descopeream și încet, încet, pregătind rețete sănătoase, mi-am descoperit pasiunea pentru gătit. Îmi place să gătesc și să împărtășesc ceea ce știu și altora, iar lucrul acesta m-a ajutat să am o sănătate mai bună și să pot fi un exemplu și pentru copiii mei.

„Când dați învățătura despre principiile sănătății, păstrați viu înaintea minții marele obiectiv al reformei, și anume acela că scopul său este de a asigura cea mai înaltă dezvoltare a corpului, a minții și a sufletului” (Divina vindecare, p. 126).

„Nu ni se poate reaminti îndeajuns de des că sănătatea nu depinde de întâmplare. Ea este rezultatul ascultării față de Lege” (Idem, p. 107).

Vrei să fii sănătos? Adu-ți aminte că sănătatea este un dar care trebuie păstrat printr-un stil de viață sănătos. Ce schimbări trebuie să faci? Alegerea este a ta!

 

autor: Ana-Maria Bereș

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO