EFECTELE CREDINȚEI ASUPRA SĂNĂTĂȚII


N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor.
Marcu 6:5,6

Ascultă ediția audio aici.

„Cuvintele Mântuitorului: «Veniți la Mine [….], și Eu vă voi da odihnă» (Matei 11:28) sunt o rețetă pentru vindecarea suferințelor fizice, mintale și spirituale. Deși oamenii și-au provocat suferința prin propria lor purtare greșită, El îi privește cu milă. În El, ei pot găsi ajutor” (Divina vindecare, p. 115).

În evanghelii, apare ideea că Domnul Isus nu i-a vindecat pe unii oameni din pricina necredinței lor sau, din contră, au fost vindecați oameni prin credința lor. Dacă deci credința are un impact asupra sănătății, merită să o aprofundăm, ca să înțelegem cum se manifestă aceasta în domeniul sănătății noastre fizice.

Am realizat că putem exprima credința pe trei niveluri, având trei beneficii:

1. Credința în principiile sănătății lăsate de Dumnezeu în Biblie și în Spiritul Profetic mă îndrumă la fapte. Am nevoie să cred că principiile care mi-au fost date sunt spre binele meu, și astfel le voi pune în practică.

2. Nivelul următor are legătură cu efectul de natură psihică pe care îl are credința. Dacă am învățat și cred că sucul de morcovi îmi îmbunătățește vederea, dincolo de efectul de natură chimică benefic al elementelor din sucul de morcovi, credința mea va avea și ea un efect benefic. În medicină, pentru efectuarea unor studii, de exemplu, la testarea unor noi medicamente, este necesar să existe un grup de participanți la studiu care să primească un medicament inofensiv (placebo), tocmai pentru a vedea acțiunea medicamentelor fără a fi afectată de credința participanților.

3. Credința în Dumnezeu ca Atotștiutor aduce o binecuvântare suplimentară. Daniel nu a fost de zece ori mai înțelept decât ceilalți înțelepți doar pentru că a fost vegan zece zile. Ci a fost de zece ori mai înțelept pentru că Dumnezeu a binecuvântat credința și încrederea lui, însoțite de acțiune, ca răspuns al ascultării.

Încrede-te în Dumnezeu și fă ceea ce El a spus să faci pentru sănătatea ta! Vei primi binecuvântarea Lui ca rezultat al ascultării.

 

autor: Sandra Corina Nedelcu

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO