Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Matei 5:16

Ascultă ediția audio aici.

Nu suntem niciodată singuri. Fie că ni-L alegem, fie că nu, avem un Prieten. Amintește-ți că, oriunde te afli, orice vei face, Dumnezeu este acolo. Nimic din ceea ce este spus, făcut sau gândit nu poate scăpa atenției Sale. Ai un martor pentru fiecare cuvânt sau faptă – pe Dumnezeu cel Sfânt, Cel ce urăște păcatul. Gândește-te mereu la acest lucru înainte să vorbești sau să acționezi. Creștin fiind, ești membru al familiei împărătești, copil al Împăratului ceresc. Să nu spui niciun cuvânt, să nu faci nimic care va aduce dezonoare asupra frumosului „nume” pe care-l porți (Iacov 2:7).

Studiază cu atenție caracterul divino-uman și întreabă-te mereu: „Ce ar face Isus dacă ar fi în locul meu?” La aceasta ar trebui să ne raportăm. Nu te plasa în mod inutil în compania celor care, prin șiretenie, îți vor slăbi hotărârea de a face binele sau vor aduce o pată asupra conștiinței tale. Să nu faci nimic printre necunoscuți sau în cămin, nimic care ar putea avea o cât de mică aparență de rău. Fă în fiecare zi ceva să îmbogățești, să înfrumusețezi și să înnobilezi viața pe care a răscumpărat-o Hristos cu propriul Său sânge.

Acționează mereu din principiu, nu din impuls. Stăpânește-ți pornirile firești – prin umilință și blândețe. Nu vă îngăduiți niciun fel de ușurătate sau neseriozitate. Nicio vorbă „de duh” ironică să nu vă scape de pe buze. Nici chiar gândurile nu trebuie lăsate fără control. Ele trebuie înfrânate, controlate și aduse în ascultare de Hristos. Să se îndrepte către lucruri sfinte. Atunci, prin harul lui Hristos, ele vor fi curate și oneste. …

…Privind la Isus, vorbind despre dragostea Sa și perfecțiunea caracterului Său, ne schimbăm după chipul Lui. Contemplând idealul măreț pe care l-a pus înaintea noastră, vom fi înălțați într-o atmosferă curată și sfântă – ne vom afla chiar în prezența lui Dumnezeu. Când vom fi acolo, vom reflecta o lumină care va străluci asupra tuturor celor care au legături cu noi (Divina vindecare, pp. 490, 492).

autor: Ellen G. White

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO