Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.
Evrei 13:15
Ascultă ediția audio aici.
Acum câteva săptămâni, când am intrat în biserică împreună cu fiica mea de doi ani, am fost întâmpinate de cuplul în vârstă care se oferă mereu voluntar să salute oamenii la intrare. Bărbatul a îngenuncheat să vorbească cu Ellie, i-a spus că are un zâmbet foarte frumos și a întrebat-o ce mai face. După ce am plecat, mi-a venit un gând: Această biserică este foarte norocoasă să aibă o fetiță atât de adorabilă care să lumineze ziua oricui prin zâmbetul ei! Aproape imediat am auzit o altă voce interioară spunându-mi: Nu, este exact invers. Tu ești cea norocoasă. Tu faci parte dintr-o familie care iubește pe toată lumea și se îngrijește de fiecare, chiar și de cei mai mici membri.
Din nefericire, n-a fost singurul moment în care am avut o perspectivă greșită. Uneori ne vine foarte ușor să credem că pur și simplu ne aparțin toate binecuvântările pe care le primim, fiindcă suntem încântați de propria noastră „bunătate”. Este oare posibil să începem să credem că, într-un fel, noi Îl binecuvântăm pe Dumnezeu prin serviciile și laudele noastre? Este foarte important să ținem minte că nimic din ceea ce facem nu se poate compara cu ceea ce El a făcut pentru noi. Biblia chiar spune că El nu este impresionat de jertfele și arderile noastre de tot, ci preferă să Îi fim credincioși și să vrem să Îl cunoaștem (Osea 6:6).
Poate că mă uit prea mult după citate pe Pinterest, dar am văzut multe despre atitudinea de recunoștință. Cred că, dacă începem să privim mai degrabă la ce ni s-a oferit decât la cât de mult avem noi de oferit, întreaga noastră perspectivă asupra vieții se va schimba. Ne vom concentra mai mult asupra celorlalți și mai puțin asupra noastră.
Săptămâna trecută, la biserică, le-am acordat atenție persoanelor care îi întâmpinau pe oameni la intrare, dar de această dată, pentru că m-am gândit la cât de binecuvântați suntem cu ceea ce fac, am fost conștientă că respectivele persoane și-au luat din timpul lor ca să discute cu Ellie imediat ce am intrat pe ușă. Și, mai important, am ascultat de acea voce care mă corectează pentru a-mi deschide ochii spre binecuvântările din jurul meu pe care poate că nu le-aș fi observat.
Doamne, Îți mulțumesc că nu m-ai lăsat să mă mulțumesc cu perspectiva mea eronată! Îți mulțumesc că m-ai făcut să conștientizez binecuvântarea de a trăi concentrându-mă asupra celor din jur!
