[Judecățile Domnului] sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
Psalmii 19:10
Ascultă ediția audio aici.
În calitate de părinți și creștini, vorbim despre aprofundarea Cuvântului și despre importanța pe care o are cititul Bibliei. Dar cum văd copiii lucrul acesta oglindit în viața noastră? Este doar vorbă goală? Sau te văd cu Biblia, absorbit de Cuvântul lui Dumnezeu? Sau, mai important, care este percepția lor asupra Cuvântului în relație cu ei? Știu ei că Biblia este și pentru ei sau este doar pentru cei mari?
La finalul anului, cei cinci copii ai mei au primit Biblii nou-nouțe de la bunicii lor. Pentru cei mai mici, era prima lor Biblie adevărată și erau foarte bucuroși. Timpul de devoțiune personală este ceva ce noi prețuim și integrăm în programul zilnic al copiilor noștri, așa că ei citiseră cărți cu istorisiri biblice, deoarece sunt mai ușor de înțeles. Totuși, după ce și-au primit propriile Biblii, o singură întrebare era rostită pe cinci voci: „Mami, putem să citim din Bibliile noi?”
O să fiu sinceră. Prima mea reacție a fost să spun „nu”. La urma urmei, dacă ar fi scos Bibliile în fiecare seară, probabil s-ar fi uzat și încrețit foarte repede. Vrem să-i învățăm pe copii să respecte Cuvântul, nu? Că este sfânt, special și trebuie tratat cu respect și reverență. Dar, dacă vrem ca ei să învețe numai acest lucru, nu cumva, din greșeală, vor învăța de fapt că Biblia nu ar trebui atinsă?
Din fericire, Dumnezeu mi-a vorbit în acel moment. Nu voiam să le fie frică să aprofundeze Cuvântul și să și-l însușească doar pentru că nu voiam eu să strice cartea propriu-zisă. Așa că le-am spus „da”. Entuziasmul lor era debordant Și-au scos Bibliile cu o așa mare bucurie și anticipare, încât m-au făcut să vreau să o scot și eu pe a mea. Așa am și făcut. Și am citit împreună. Nu egalează nimic faptul de a te hrăni din Cuvânt împreună cu propriii copii, privindu-i cum îl devorează. Ce bucurie simt să îi urmăresc în timp ce descoperă că Cuvântul Domnului este mai dulce decât mierea.
Doamne, ajută-mă să îmi învăț copiii că, pentru a construi o relație vie cu Tine, avem Cuvântul! O relație mai dulce decât mierea!