Lăudați pe Domnul, căci Domnul este bun; cântați numele Lui, căci este binevoitor.
Psalmii 135:3

Ascultă ediția audio aici.

În toamna anului 2016, proaspăt reîntoarsă în țară după o perioadă mai lungă petrecută în Londra, am fost chemată să lucrez ca educatoare la grupa de copii a Centrului educațional înființat sub tutela Bisericii Adventiste din Piatra Neamț. A fost un început timid, cu cinci copii, dar pe parcursul anilor următori, alți și alți copii au venit să primească o educație de calitate în instituția noastră, care din vara anului 2019 a fost autorizată de Inspectoratul Școlar.

În anii care au urmat s-a observat o creștere constantă, atât a numărului de copii și a calității serviciilor oferite, cât și a experienței și competențelor mele, absolvind cursurile facultății de Pedagogie a Învățământului Primar și Preșcolar. În septembrie 2020 , instituția noastră de învățământ, devenită oficial Școala Primară Elisei, și-a deschis porțile pentru prima clasă a învățământului primar. În septembrie 2021 am răspuns cu bucurie chemării de a lucra ca învățătoare la clasa pregătitoare, clasa fiind formată majoritar din copilașii cărora le-am fost educatoare chiar de la grupa mică.

Cu ocazia serbării de sfârșit de an, părinții celor 21 de copii de la clasele pregătitoare și I, care în proporție de 80% nu sunt membri adventiști, au fost invitați în sala mare a bisericii pentru a asista la un frumos program, când copiii lor, prin cântece și prin poezii, și-au arătat recunoștința pentru întruparea minunată a lui Isus Hristos, pentru a ne mântui. Uitându-mă în sală și văzând-o mai plină decât la o ocazie obișnuită de întâlnire a membrilor bisericii, nu am putut decât să-L laud pe Dumnezeu pentru modul minunat în care reușește să conducă și să dezvolte orice proiect misionar, atunci când scopul este de a forma și a educa mințile fragede pentru a deveni oameni de valoare în societate și, prin harul Său, moștenitori ai Împărăției cerești.

autor: Petronela Timaru

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO