IOAN BOTEZĂTORUL
Iar pruncul creștea și se întărea în duh. Și a stat în locuri pustii până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.
Luca 1:80
Ascultă ediția audio aici.
Dumnezeu îi oferise lui Ioan cea mai importantă misiune dată vreodată unui om. El trebuia să vestească un mesaj care avea să le schimbe oamenilor viața. Urma să le prezinte o frântură din sfințenia lui Dumnezeu, o înțelegere a ceea ce aștepta Dumnezeu.
Pentru a duce acest mesaj, el avea nevoie să devină sfânt. Avea nevoie să fie puternic din punct de vedere fizic, mintal și spiritual. El trebuia să devină atât de puternic, deținând controlul total, inclusiv asupra apetitului și pasiunilor, încât, indiferent ce s-ar fi întâmplat, să poată sta neclintit ca munții deșertici printre care a crescut.
Ioan era menit să devină un reformator. Acesta este motivul pentru care îngerul le-a dat părinților lui indicații atât de precise. Prin intermediul vieții lui simple și al hainelor lui obișnuite, prin refuzul de a consuma vin și alte băuturi alcoolice, el se exprima împotriva stilului de viață cotidian.
Autocontrolul și autodisciplina sunt niște lecții importante de asimilat în anii copilăriei și ai adolescenței. Mai mult decât orice trăsături de personalitate și talente, obiceiurile formate de timpuriu vor determina șansa unui om de a reuși sau de a eșua în bătălia vieții. Semințele sădite în timpul copilăriei vor decide recolta pe care o va da – atât pentru viața de adult, cât și pentru eternitate.
Ioan a pregătit oamenii pentru prima venire a lui Isus. El reprezintă un exemplu pentru aceia care vor lucra în pregătirea oamenilor pentru a doua venire a lui Isus. Lumea în care trăim este plină de erori și de minciuni. Capcanele Satanei, puse pentru a distruge sufletele, sunt peste tot. Toți aceia care aleg să caute sfințenia, ascultarea și respectul față de Dumnezeu vor trebui să deprindă autocontrolul. Acest tip de disciplină oferă tăria mintală și spirituală pentru a înțelege și pentru a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.
Tată, ajută-mă să le insuflu un spirit de autocontrol și disciplină copiilor mei încă de când sunt mici! Ajută-mă să nu subestimez niciodată importanța disciplinei din viața unui ucenic: un urmaș al lui Isus! Acest lucru îl doresc pentru copiii mei. Ajută-mă până la capăt, Te rog!
autor: Jerry D. Thomas
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO