Norodul acesta, care zăcea în întuneric, a văzut o mare lumină.
Matei 4:16

Ascultă ediția audio aici.

Noi trebuie să ne rugăm mai mult, să umblăm mai smeriți și cu mai multă credință. Hristos a fost perfect în natura Sa umană și cu cât vom avea mai multă credință în El ca suficiență a noastră, cu atât vom umbla mai smeriți cu Dumnezeu și cu cât va fi mai deplină consacrarea noastră, cu atât va fi mai mică implicarea sinelui în relația dintre divin și uman. Harul lui Hristos trebuie să fie o prezență permanentă în suflet, zi de zi. Numai așa putem rezista să Îl vedem pe Cel care este de nevăzut.

Hristos a venit în lumea noastră să-L prezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor și să-i conducă la El. „Eu sunt Lumina lumii”, a spus El (Ioan 8:12). Ce anume L-a consacrat pe El ca Lumină a lumii? Iată ce: El a coborât din cer. El este adevăratul Învățător trimis de Dumnezeu. Este Cel ales să dezvăluie lumii caracterul lui Dumnezeu. Este Luceafărul strălucitor de dimineață. Este Soarele neprihănirii, o Lumină care luminează popoarele necredincioase și gloria poporului Său Israel. Ioan a afirmat despre El: „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9).

Putem cere de la Domnul nostru, pentru că știm că vom primi. Avem nevoie de mai multă umilință și blândețe de la Hristos, ca să avem mai multă grijă fierbinte unii față de alții, după care să ne putem ruga și apoi să putem mijloci înaintea lui Dumnezeu. Astfel vom putea dovedi adevărul în fața lumii: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). „Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmii 25:14). Dar cei pe care Dumnezeu i-ar folosi sunt într-un mare pericol de a umbla pe catalige omenești. Există o lucrare energică de făcut. E nevoie să umblăm cu Dumnezeu. Și apoi loviturile vor fi trase exact la țintă.

Rugăciunea și credința pot face ceea ce nicio putere de pe pământ nu este în stare să facă. Nu e nevoie să fim îngrijorați și tulburați. Ființa umană nu poate merge oriunde și nu poate face tot ce e nevoie să fie făcut. Uneori se manifestă în lucrare imperfecțiuni, dar, dacă noi arătăm o încredere neabătută în Dumnezeu și nu depindem de abilitățile și talentele ființelor umane, adevărul va progresa. Să așezăm toate lucrurile în mâinile lui Dumnezeu, oferindu-I ocazia să împlinească lucrarea în felul Lui și după voința Sa, prin oricine va fi ales de El. Pe cei care par să fie slabi, Dumnezeu îi va folosi dacă sunt smeriți. (Manuscrisul 120, 1898)

Cum influențează rugăciunea și credința modul în care Îl mărturisesc pe Hristos? Cum au schimbat aceste binecuvântări spirituale felul meu de a umbla cu Dumnezeu?

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO