STĂPÂN
Dar Isus nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoștea pe toți.
Ioan 2:24
Ascultă ediția audio aici.
Numai aceia care primesc permanent proaspete măsuri de har vor avea putere proporțională cu nevoile lor zilnice și capacitatea de a folosi această putere. În loc să aștepte un moment viitor când, printr-o înzestrare deosebită cu putere spirituală, să devină în mod miraculos adecvați pentru câștigarea de suflete, ei se predau zilnic lui Dumnezeu, ca să-i facă vase potrivite pentru a fi folosite de El. Zilnic, ei își sporesc ocaziile de slujire care le stau la îndemână. Zilnic depun mărturie în favoarea Stăpânului, oriunde ar fi, în preocupările mărunte ale vieții de acasă sau într-un domeniu al vieții publice.
Lucrătorul consacrat are parte de o minunată consolare știind că până și Domnul Hristos, în timpul vieții Sale pe pământ, L-a căutat zilnic pe Tatăl Său pentru a primi proaspete măsuri de har necesar; apoi, după aceste ocazii de comuniune cu Dumnezeu, El mergea să-i întărească și să-i binecuvânteze pe alții. Iată-L pe Fiul lui Dumnezeu, plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deși este Fiul lui Dumnezeu, El Își consolidează credința prin rugăciune și, prin comuniune cu Cerul, Își furnizează putere pentru a-i rezista celui rău și a le sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al ființelor umane, El cunoaște nevoile acelora care, deși plini de defecte și trăind într-o lume a păcatului, doresc totuși să-I slujească. El știe că mesagerii pe care îi vede adecvați să fie trimiși sunt oameni slabi, supuși greșelii; dar tuturor acelora care se dedică în totalitate slujirii Lui, El le promite ajutor divin. Exemplul Său este o asigurare că arzătoarele și insistentele cereri înălțate către Dumnezeu în credință – credință care duce la o deplină dependență de Dumnezeu și la o consacrare fără rezerve în lucrarea Sa – vor reuși să le aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Orice lucrător care urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu a promis-o bisericii Sale pentru strângerea secerișului pământului. Dimineață de dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului și își reînnoiesc legământul de consacrare, El le va da prezența Duhului Său, însoțită de puterea lui revigorantă și sfințitoare. Pornind la activitățile lor zilnice, ei au asigurarea că ființa nevăzută a Duhului Sfânt îi face în stare să fie „împreună-lucrători cu Dumnezeu”. (Faptele apostolilor, pp. 55, 56)
Dacă Isus dorește să îmi împlinească cele mai profunde nevoi, ce domeniu al vieții ar trebui să-I fac disponibil astăzi?
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO