MARELE REALIZATOR AL OPERAȚIUNII DE RĂSCUMPĂRARE


A trimis poporului Său izbăvirea, a așezat legământul Său în veci; Numele Lui este sfânt și înfricoșat.
Psalmii 111:9

Ascultă ediția audio aici.

În acest limbaj este reprezentată omnipotența, atotputernicia Domnului Isus. El este făcut cunoscut cercetătorului Bibliei drept Creatorul lumii și Conducătorul ei de drept. (…)

În primul capitol din Evrei este pusă în contrast poziția îngerilor și poziția lui Hristos. Dumnezeu a spus cu privire la Hristos cuvinte care nu pot fi aplicate îngerilor. Ei sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1:14), dar Hristos, ca Mediator, este Marele Realizator al operațiunii de răscumpărare. Duhul Sfânt este reprezentantul Său în lumea noastră, pentru a executa planul divin prin care ființelor umane căzute le este adusă putere de sus ca să fie biruitoare.

Toți cei care intră în legământ cu Isus Hristos devin, prin adopție, copii ai lui Dumnezeu. Ei sunt purificați prin puterea regeneratoare a Cuvântului, iar îngerii sunt mandatați să le slujească. Sunt botezați în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Aceștia promit să devină membri activi ai bisericii Sale de pe pământ. Trebuie să devină morți în raport cu orice provocare a dorințelor lumești, dar în vorbire și evlavie trebuie ca, prin sfințirea Duhului, să exercite o influență vie de partea lui Dumnezeu.

„Moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos” (Romani 8:17) – ce poziție înaltă și de demnitate! Separați și diferiți de lume, apărați împotriva curselor lui Satana! Prin jurămintele de la botez, urmașii declarați ai lui Dumnezeu au promis să stea în opoziție față de rău. Inamicul sufletelor va acționa cu toată măiestria ca să le corupă mințile. El va încerca să introducă metodele lui în serviciul lor pentru Maestru. Dar ei vor fi în siguranță dacă vor da curs poruncii: „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului” (Efeseni 6:10,11). (Manuscrisul 57, 1907)

Ce binecuvântare să știm că poporul lui Dumnezeu este în siguranță față de șiretlicurile lui Satana când ne sprijinim pe puterea Sa cea mare! Care ar fi o parte din privilegiile statutului de moștenitor împreună cu Hristos?

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO