„Dacă cineva nu are grijă de ai săi, mai ales de cei din familia sa, atunci s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.” (1 Timotei 5:8, NTR)

Ascultă ediția audio aici.

La prima citire, afirmația lui Pavel întărește datoria pe care o au părinții, dar și familia extinsă, față de copiii lor: să nu le lipsească nimic din ceea ce îi poate ajuta să se dezvolte din punct de vedere fizic, intelectual și spiritual.

Însă, la o citire mai atentă, putem observa că precizarea „mai ales de cei din familia sa” implică ideea că „ai săi” include și altă categorie. Sugestia noastră este că acești „ai săi” sunt copiii familiei noastre creștine: biserica locală.

Dacă în trecut nevoile presante erau legate de alimente, iar biserica era chemată să ajute familiile mai sărace să-și hrănească și să-și îmbrace copiii, astăzi lucrurile s-au schimbat. Deși există încă familii care au nevoie de asistență materială, cel mai mare sprijin pe care îl putem acorda familiilor din biserica noastră este de natură spirituală.

Se spune adesea că tinerii și copiii sunt viitorul bisericii, însă acest lucru este doar parțial adevărat. Ei sunt și prezentul bisericii, pentru că ei participă la programele acesteia împreună cu familiile lor în fiecare Sabat. Iar o biserică fără tineri și copii simte acut lipsa acestora.

Cea mai bună metodă de a-i ajuta pe copii și pe tineri să învingă ispitele și să evite comportamentele dăunătoare și riscante este aceeași care îi ajută să Îl cunoască pe Dumnezeu și să ia decizii bune legate de viața lor spirituală. Ei învață prin implicare, iar această metodă este simplă: să îi implicăm pe copii și pe tineri în viața și lucrarea bisericii. Sau, cum spunea un veteran al lucrării de tineret, pastorul Baraka Muganda: să le oferim o bucată de plăcintă și cu siguranță vor dori să ia masa cu noi!

Doamne, fă Tu ca, prin influența noastră în familie și în biserică, să îi ajutăm pe copii și pe tineri să Te cunoască cu adevărat și să Te primească din toată inima în viața lor!

Provocare:

Împărtășește cu un tânăr ceva din activitatea pe care o faci în biserica ta!

Cristian Modan
Conferința Muntenia

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO