Pescari de oameni
„El le-a zis: ‘Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni.’” Matei 4:19
În Ioan 21 ni se povesteşte despre ucenicii care au hotărât să meargă la pescuit. Isus îi întrebase: „Aveţi ceva peşte?” Ei lucraseră din greu toată noaptea şi nu prinseseră nimic. Apoi El le-a spus să-şi arunce plasa în partea dreaptă a corăbiei, şi plasa s-a umplut. El a făcut limpede faptul că dacă te duci la pescuit trebuie să arunci plasa în locul potrivit. A arunca plasa în partea cealaltă a corăbiei este o greşeală.
Noi nu vom nedreptăţi Scriptura dacă vom transfera această istorisire în viaţa de zi cu zi şi o vom aplica la pescuirea de oameni, pentru că Isus însuşi este Acela care a făcut această analogie. El a zis: „Urmaţi-Mă, şi vă voi face pescari de oameni.” Aşadar ce putem învăţa din istorisirea aceasta?
Noi ştim ce înseamnă să munceşti toată noaptea şi să nu prinzi nimic. Aţi avut această experienţă? Mulţi creştini au avut-o. Mulţi am încercat să răspundem la datorie, am încercat să mărturisim, şi n-am obţinut succese. Este descurajant să ţi se închidă uşa în faţă. Este un lucru mizerabil să pescuieşti toată noaptea şi să nu prinzi nimic. Ce lucru greu este să încerci să faci lucrarea lui Dumnezeu cu scule omeneşti, şi să împroşti apă în toate părţile şi să faci valuri, numai ca să prinzi o mână de peşti mici care până la urmă scapă din nou în mare. Aceasta pare a fi o experienţă foarte comună multor creştini de astăzi.
Noi trebuie să ne dăm seama că astfel de insuccese constituie preludiul pentru minunea care urmează. Nu este chiar atât de rău să munceşti toată noaptea şi să nu prinzi nimic dacă aceasta este ceea ce te aduce pe genunchi. Problema noastră este că de multe ori am făcut aşa cum au făcut şi ucenicii şi am mers la pescuit singuri. De multe ori noi plănuim şi lucrăm şi facem multă cheltuială şi multe pregătiri. Dar noi suferim insuccesul, pentru că aruncăm plasa în partea greşită a corăbiei.
Care este partea greşită a corăbiei? Este aceea bazată pe eforturi personale. Partea bună a corăbiei a fost partea înspre care se afla Isus. „Isus a avut un scop atunci când i-a îndemnat să-şi arunce plasa în partea dreaptă a corăbiei. Aceea era partea către care era El pe ţărm. Aceea era partea credinţei.” Hristos Lumina Lumii, pag. 811. Pentru a fi pescar de suflete ai nevoie de credinţă. Dacă noi ne vom uni cu Hristos şi vom urma instrucţiunile Sale, atunci vom putea fi împuterniciţi ca pescari de oameni.
Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden
|
Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO