A fi bun prin a nu fi rău

„Dar Eu vă spun că orișicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.” Matei 5:28

Dacă este adevărat că gândurile si intențiile inimii ni se pun la socoteală în egală măsură cu faptele, și că atunci când înlăuntrul nostru noi am consimțit la păcat, deja am păcătuit, indiferent dacă continuăm și comitem fapta sau nu, atunci de ce să nu și întreprindem fapta? Dacă deja am păcătuit, și am pierdut bătălia, de ce să nu ne bucurăm de rezultate?

În primul rând, pot exista sănătoase motive morale pentru care să nu dăm curs unei acțiuni păcătoase, motive care nu au nimic de a face cu Dumnezeu, cu biruința, și cu viața spirituală. Dacă avem destulă putere de voință ca să ne abținem de la a ucide pe cineva pe care suntem furioși, vom evita pușcăria și acesta este un câștig. Din aceasta va rezulta un beneficiu real și pentru persoana pe care suntem mânioși, nu-i așa? Sunt multe beneficii morale care pot rezulta dintr-un comportament pozitiv. Dar aceasta, în ochii lui Dumnezeu, nu constituie biruință. Mai sunt și alte motive, pe lângă cele de ordin moral, pentru care merită să nu dăm curs fiecărui imbold de păcătuire. Nouă ni se pune la dispoziție putere pentru a ne întoarce la Isus și a cere ajutorul Său înainte de consimțirea la păcat.

Când noi vom înțelege că deja am păcătuit când ne dăm consimțământul lăuntric pentru o faptă rea, și că nu putem numi biruință faptul că nu am pus în aplicare o astfel de consimțire, atunci noi avem șansa să ne întoarcem la Dumnezeu în pocăință înainte de a săvârși în mod practic o faptă rea. Noi putem realiza faptul că ochii noștri au fost atrași de la Hristos, și atunci nici măcar nu vom încerca să luptăm cu dușmanul prin propriile noastre puteri, ci ne vom admite neputința și ne vom întoarce la Dumnezeu.

Creștinul aflat în creștere, se va găsi adesea în starea în care depinde de propriile lui puteri, și își dă consimțământul la ispită. Din cauza beneficiilor morale care pot fi câștigate, noi putem fi forțați să scrâșnim din dinți și să folosim toată puterea noastră de voință pentru a nu urma înfrângerea lăuntrică cu o faptă rea. Dar noi n-ar trebui să numim aceasta biruință? Dacă nu vom fi binevoitori să admitem că suntem despărțiți de Hristos în acele momente, ne va fi mult mai greu să ne întoarcem ulterior la Hristos și să cerem ajutorul Lui. Dar dacă noi vom admite că deja am păcătuit, și ne vom întoarce la El în pocăință, El ne va da puterea Lui.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden