Ascultarea – roadă a credinței

„Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine.” Ioan 15:4

Ascultarea poate veni numai prin credinţă, pentru că ascultarea este roada credinţei. Credinţa este întotdeauna rezultatul spontan a unui alt lucru. Isus a zis: „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” Ioan 15:4-5.

Ioan 15 este probabil unul din pasajele cele mai de seamă ale întregii Scripturi în ce priveşte modul în care se poate ajunge la ascultare, învăţându-ne că ascultarea adevărată este naturală şi spontană. Ea nu poate fi forţată. Să privim la acest pasaj frază cu frază. „Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi.” Ce înseamnă aceasta? Să fii „în Hristos ”, sau a avea pe Hristos „în tine”, înseamnă să fii în legătură cu El, să fii în părtăşie şi comuniune cu Hristos. Si ce înseamnă cuvântul a rămâne? Dacă studiem cu grijă cuvântul a rămâne, în Biblie, vom descoperi că el înseamnă pur şi simplu „a sta”. Doi oameni pe drumul către Emaus au zis unui Străin: „Rămâi cu noi (Stai cu noi), căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.”

Două lucruri sunt în egală măsură necesare pentru trăirea vieţii creştine. Unul este să te alături lui Hristos, iar celălalt este să rămâi cu El. A te apropia de Hristos nu-ţi este de niciun folos dacă nu vei şi rămâne cu El, şi în mod evident nu poţi să rămâi cu El dacă mai întâi nu te-ai apropiat de El. Și cum rămânem noi cu El?

În acelaşi fel în care ne-am apropiat de El. Totul este posibil prin credinţă, şi prin ingredientele care conduc la credinţă, acestea fiind mijloacele de comunicare.

Apoi pasajul ne mai spune că mlădiţa nu poate da roadă dacă nu rămâne în viţă. Când vorbim despre roade, vorbim despre fructul Viţei. Roadele nu sunt ale mlădiţelor. Dar Dumnezeu nu dă roade fără participarea noastră. El dă roade prin noi. Dacă noi suntem mlădiţe şi încercăm să dăm roade despărţiţi de viţă, n-o să dăm nici o roadă. N-o să ajungem să căpătăm nimic. Să nu uităm niciodată că roada este întotdeauna roada viţei. Dumnezeu lucrează prin noi; El nu se dispensează de noi ci, lucrând prin noi. El dă roadă de adevărată ascultare.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden