O mărturisire sinceră

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” Iacov 5:16

V-aţi întrebat vreodată cum puteţi şti când să mărturisiţi vreun anumit păcat lui Dumnezeu ori altora? V-aţi gândit vreodată ce să mărturisiţi şi ce să nu mărturisiţi, întrebându-vă unde să trageţi linia de demarcaţie? Ni s-a făcut cunoscut că trebuie să fim atenţi cu mărturisirile noastre. „În multe din trezirile noastre religioase s-au făcut greşeli în legătură cu mărturisirea păcatelor. În timp ce mărturisirea foloseşte sufletului, avem nevoie de multă înţelepciune când o facem.” Mărturii, vol. 5, p. 645. Întrebarea, când şi cui ar trebui mărturisite păcatele, este una care cere un studiu atent şi multă rugăciune. Ea trebuie privită din toate punctele de vedere, cântărind-o înaintea lui Dumnezeu şi căutând iluminare divină (vezi ibidem, p. 645 – 646).

Deci, la întrebarea, cui să-mi mărturisesc păcatele?, ne-au fost date câteva linii generale. În primul rând nu neglija să mărturiseşti greşelile către semeni, când acelea îi privesc pe ei (Fundamentele educaţiei creştine, p. 239). În al doilea rând, ca regulă generală, mărturiseşte păcatele intime lui Hristos (Sfaturi despre sănătate, p. 374).

Dacă am o legătură vie cu Dumnezeu, nu este necesar să mă aşez şi să-mi fac inventariul vieţii mele, încercând să aflu cât de mult am greşit, să stau treaz noaptea ca să-mi fac liste şi să le analizez. Dumnezeu, în cadrul legăturii mele cu El, are diferite căi prin care să-mi dea de ştire ce ar trebui şi ce nu ar trebui să mărturisesc.

Responsabilitatea de a ne convinge în legătura cu ceea ce trebuie să mărturisim aparţine lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt. Partea noastră este să-I răspundem imediat, nu să aşteptăm.

Dacă avem păcate de mărturisit, nu ar trebui să pierdem nici o clipă, ci să îndreptăm imediat lucrurile. Este greu să accepţi că ai greşit, dar când înţelegem că lipsa mărturisirii şi îndreptării lucrurilor stă în calea continuării legăturii noastre cu Hristos, când vedem legătura strânsă dintre mărturisire şi creşterea în viaţa creştină, parcă nu ne mai este atât de greu.

Toţi avem de luptat în această privinţă. Dar putem fi mulţumitori pentru bunătatea iubitoare pe care Isus ne-o acordă astăzi. El este încă destul de mare ca, în cadrul legăturii noastre cu El, să ne comunice ce trebuie să mărturisim şi cum s-o facem.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden