„Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.” 1 Corinteni 1:30.

Când păcătosul înțelege că el este acceptat așa cum este, pe baza a ceea ce a făcut Isus pe cruce, această înțelegere începe să-i transforme viața. De aceea sfințirea se bazează într-un mod de nezdruncinat pe neprihănire. Dacă nu așa stau lucrurile cu vreunul din noi, totul se va sfârși în neînțelegere și confuzie. Uneori noi încercăm să tăiem firul în patru din punct de vedere teologic, și încercăm să hotărâm care este cel mai important aspect al mântuirii: îndreptățirea, sfințirea ori proslăvirea.

Ce credeți ce este mai important: să te căsătorești, ori să rămâi căsătorit? Aș putea enumera unele din avantajele căsătoriei. De asemenea înțeleg că există avantaje foarte mari în a sta căsătorit, odată ce ai făcut pasul. Care din două credeți că este mai important? Ori veți spune că aceasta este o întrebare nebunească?

Ce are mai mare importanță, îndreptățirea sau sfințirea? Amândouă sunt importante! Pentru diferite motive, poate; însă amândouă sunt importante. Amândouă vin prin Isus, sunt date prin credința în Isus, și doar prin credința în Isus.

Nu vrem să spunem că faptele nu sunt importante, dar vorbim despre metodă, iar metoda mântuirii este doar prin credință.

„Nimeni să nu prezinte ideea că omul are puțin, sau nu are nimic de făcut în marea lucrare a biruinței; pentru că Dumnezu nu face nimic pentru om fără cooperarea omului. Isus te va ajuta. Hristos a zis: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.” Solii Alese, vol. l, pag. 381. „Tot ceea ce omul poate face privitor la mântuirea lui este să accepte invitația: ‘Oricine dorește, să ia apa vieții dată în dar’” Ibid pag. 343.

Aceasta este tot ceea ce putem face noi. Deci este ceva de făcut pentru noi, dar tot ceea ce putem face este să luăm apa vieții în dar. Dar asta este ceva intangibil, este o noțiune abstractă. De fapt, ce este apa vieții? „În această comuniune cu Hristos, prin rugăciune și studierea marilor și prețioaselor adevăruri ale Cuvântului Său, sufletele noastre flămânzite vor fi săturate; așa cum cei însetați vor fi răcoriți la fântâna vieții.” Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 113. Cam aceasta este tot ceea ce putem face noi în ce privește mântuirea noastră în fiecare dintre cele trei aspecte ale ei: îndreptățire, sfințire sau proslăvire. Stabilirea și întreținerea legăturii cu El. Doar atât.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO