Muntele conștiinței

„Apoi S-a plecat iarăși, și scria cu degetul pe pământ. Când au auzit ei cuvintele acestea, s-au simțit mustrați în cugetul lor, și au ieșit afară unul câte unul. Începând de la cel mai bătrâni, până la cel din urmă.” Ioan 8:8-9.

Primii patru munți despre care am vorbit și care blochează drumul nostru în jos, ne fac să ne oprim, să înțelegem, să ne gândim, sunt munți pe care-i putem găsi în primul rând în țările civilizate. Biblia, predicile și cântările auzite, bunul nostru simt și rugăciunile prietenilor și ale celor dragi care sunt credincioși. Ultimii patru munți ar avea probabil o aplicație mai largă.

Primul dintre aceștia ar fi conștiința. Se vorbește despre ea în Romani 2:15. Neamurile care nu aveau Legea lui Dumnezeu au descoperit că conștiința lor le spunea ceva. Puteți citi despre ei. În țări unde Evanghelia nu a fost predicată, unde nu a existat educație spirituală, unde nu erau alții care deja să-L fi primit pe Hristos, conștiința este cea care le vorbește.

Ne este greu să definim conștiința. Este ceva tainic. Uneori spunem că este Duhul Sfânt. Nu, este mai mult decît atât; sau mai puțin – una din două. În orice caz diferă. Duhul Sfânt lucrează prin conștiință. Cei mai mulți dintre noi știm ce înseamnă a fi convinși cu ajutorul conștiinței. Vedem într-o zi un grup de oameni plănuind să arunce cu pietre într-o femeie. Dintr-o dată ei se opresc, și, cu capetele plecate și ochii în pămînt dispar pe rând. Conștiința lor i-a convins (Ioan 8).

Conștiința este prezentă în tânăr și în copil. Ea este prezentă și în cel bătrân, dacă nu a fost tocită cumva. Trebuie un timp îndelungat ca să ți se tocească conștiința. Îmi aduc aminte că i-am spus tatălui meu o minciună când eram de patru ani. Am urmărit apoi propriii mei copii. La patru ani! Cum de am știut ce era o minciună, ca să nu mai vorbesc de faptul că am și spus-o? Încă îmi aduc aminte acea minciună. A rămas în conștiința mea pentru șapte ani. Îmi spusese cineva că eu aveam conștiință? Nu știam prea multe despre conștiință la vârsta de patru ani. Dar ceva mă convingea. N-am să uit pacea pe care am avut-o în seara în care, la vârsta de 11 ani m-am dus în dormitorul tatălui meu ca să-i mărturisesc minciuna pe care am spus-o la patru ani. Îndrăznesc să spun că toți știm ce înseamnă conștiința. Deci conștiința este un alt munte, un alt obstacol care ar trebui să fie trecut în cazul în care am vrea să fim pierduți.

Acest articol face parte din cartea „Nici o zi fără Isus” de Morris Venden