Vorbiți-le despre Isus semenilor voștri!

Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, şi prorocii.” (Ioan 1:45)

Prin chemarea lui Ioan, a lui Andrei şi a lui Simon, a lui Filip şi a lui Natanael, a început întemeierea bisericii creştine. Ioan i-a îndrumat la Hristos pe doi dintre ucenicii săi. Apoi, unul dintre aceştia, Andrei, l-a găsit pe fratele lui şi l-a chemat la Mântuitorul. După aceea a fost chemat Filip, şi acesta s-a dus să-l caute pe Natanael. Exemplele acestea trebuie să ne arate ce importanţă au eforturile personale de a face un apel la rudele noastre, la prietenii şi vecinii noştri. Sunt oameni care toată viaţa L-au cunoscut pe Hristos, dar n-au făcut niciodată vreun efort personal să aducă măcar un singur suflet la Mântuitorul. Ei lasă toată lucrarea pe seama slujitorului Evangheliei. Se poate ca acesta să fie bine înzestrat, dar nu poate face ceea ce Dumnezeu a lăsat în seama membrilor bisericii.

Sunt mulţi oameni care au nevoie de lucrarea unor inimi iubitoare, de creştini. Mulţi oameni ruinaţi ar fi putut totuşi să fie salvaţi, dacă vecinii lor, oameni obişnuiţi, ar fi făcut un efort personal pentru ei. Mulţi aşteaptă ca cineva să li se adreseze direct. Chiar în familie, între vecini, în oraşul în care trăim, este de lucru pentru noi ca misionari ai lui Hristos. Dacă suntem creştini, lucrul acesta va fi plăcerea noastră. Un om nu este cu adevărat convertit câtă vreme în inima lui nu s-a născut dorinţa de a face cunoscut şi altora ce prieten scump a găsit el în Isus. Adevărul care mântuieşte şi sfinţeşte nu poate fi ascuns în inimă.

Toţi cei consacraţi lui Dumnezeu vor fi canale de lumină. Dumnezeu face din ei mijloacele Sale, prin care să dea şi altora din bogăţiile harului Său. Făgăduinţa Lui este: „Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi ploaie binecuvântată” (Ezechiel 34:26).

Filip i-a spus lui Natanael: „Vino şi vezi.” El nu i-a cerut să primească mărturia altuia, ci să caute personal să-L vadă pe Hristos. Acum, când Isus S-a înălţat la cer, ucenicii sunt reprezentanţă Lui între oameni şi una dintre căile cele mai eficiente de a-i câştiga pe oameni pentru El este exemplificarea caracterului Său în viaţa noastră zilnică. Influenţa noastră asupra altora nu depinde atât de mult de ceea ce spunem, cât de ceea ce suntem. Oamenii pot să combată şi să desconsidere logica noastră, se pot împotrivi şi apelurilor noastre, dar o viaţă plină de iubire dezinteresată este un argument căruia nu i se pot împotrivi. O viaţă în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată prin umilinţa lui Hristos, este o putere în lumea aceasta.

Viaţa lui Iisus, pp. 141-142