Recreerea în familie

Este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea lui. (Eclesiastul 5:18)

Există o diferenţă între recreere şi distracţie. Recreerea, dacă respectă într-adevăr sensul cuvântului, fortifică organismul. Prin faptul că ne distrage de la grijile şi ocupaţiile noastre obişnuite, ea permite minţii şi trupului să se refacă şi ne face astfel în stare să revenim cu puteri noi la muncă.

Distracţia, pe de altă parte, este căutată de dragul plăcerii şi este adesea dusă la extrem. Ea absoarbe energia necesară muncii folositoare şi se dovedeşte în acest fel o piedică în calea adevăratului succes în viaţă. […]

Să nu pierdem niciodată din vedere faptul că Isus este un izvor de bucurie. El nu îşi găseşte plăcere în nenorocirea fiinţelor omeneşti, ci îi place să le vadă fericite.

Creştinii au multe surse de bucurie la îndemână şi pot spune fără greş care plăceri sunt legitime şi bune. Ei se pot bucura de acele activităţi recreative care nu vlăguiesc mintea şi care nu înjosesc sufletul, care nu dezamăgesc şi nu lasă în urmă o stare de tristeţe ce distruge respectul de sine sau pune obstacole în calea utilităţii. Dacă îl pot lua pe Isus cu ei şi pot menţine un spirit de rugăciune, ei sunt în deplină siguranţă.

Orice distracţie la care poţi participa cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ei cu credinţă nu va fi periculoasă. Însă orice distracţie care te descalifică pentru rugăciunea tainică, pentru devoţiunea la altarul rugăciunii sau pentru participarea la întâlnirea de rugăciune nu este sănătoasă, ci periculoasă.

Noi trebuie să gândim că este privilegiul nostru ca în fiecare zi din viaţă să îi dăm slavă lui Dumnezeu pe pământ, că noi nu trăim în această lume doar pentru distracţie, doar pentru a ne plăcea nouă înşine. Noi suntem aici pentru a fi de folos omenirii şi pentru a fi o binecuvântare pentru societate; dar dacă ne lăsăm mintea să umble doar pe acel canal inferior pe care o lasă mulţi dintre cei care caută doar deşertăciune şi nesăbuinţă, cum am putea fi de folos lumii şi generaţiei noastre? Cum putem fi o binecuvântare pentru societate? Nu ne putem îngădui în mod nevinovat nicio distracţie care ne va face nepotriviţi pentru îndeplinirea cu mai mare credincioşie a îndatoririlor obişnuite.

Căminul adventist, pp. 512-513