Stăpânirea omului peste pământ (1)

 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său… şi… le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vâ, umpleţi pământul şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste… orice vieţuitoare.”

(Geneza 1:27,28)

Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul»” (Geneza 3:4,5).

Avem aici două oferte venite din partea a două persoane foarte importante. Ce ofertă ai accepta dacă nu ai şti despre rebeliunea lui Satana împotriva lui Dumnezeu? Ambele oferte par atractive. Satana ne promite aproape la fel de mult ca şi Dumnezeu – stăpânirea asupra pământului, posibilitatea de a fi ca Dumnezeu.
Când a fost creat şi aşezat ca stăpân pe această planetă mică, omul era în minoritate faţă de diferitele specii de animale. Odată cu căderea sa în păcat, stăpânirea lui s-a redus. Nu prea există dovezi că omul şi-ar fi extins într-adevăr stăpânirea asupra pământului.

în secolul nostru însă, situaţia este altfel. Până în secolul al XVIII-lea, se pare că populaţia lumii nu a depăşit cifra de 300 de milioane. În secolul al XlX-lea, populaţia a atins pragul de un miliard; în 1930, două miliarde; în 1960, trei miliarde. Proiecţia pentru finalul mileniului este de 7 miliarde.

Dacă nu ar fi intrat păcatul în lumea noastră, omul ar fi împlinit scopul lui Dumnezeu, ar fi umplut pământul şi l-ar fi stăpânit cu neprihănire. Odată însă ieşit de sub conducerea divină, stăpânirea lui a adus poluarea atmosferei şi a apelor, devastarea pământului şi risipirea resurselor ce i-au fost puse la dispoziţie cu scopul de a-şi pune la lucru creativitatea şi de a se dezvolta. Dacă ar fi rămas cu Dumnezeu, omul nu ar fi ajuns unde se află astăzi.

Acum nu mai există pe planeta noastră niciun loc sigur. Omul păcătos a descoperit o putere de distrugere în masă pe care nicio generaţie anterioară nu a cunoscut-o – energia nucleară. Ea nu este o invenţie omenească. Este energia naturală a universului. Toate galaxiile, miliardele de stele, întrebuinţează această energie. Ea poate fi o mare binecuvântare, dar poate fi şi un mare blestem.

Ne aflăm în faţa posibilităţii cumplite ca omul să ajungă să stăpânească întregul pământ. Întrebarea fundamentală însă este aceasta: Sub a cui stăpânire se află omul: sub stăpânirea Domnului Hristos sau sub stăpânirea lui Satana?

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO