Copilul acesta îţi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţilor tale.
Rut 4:15
Crescând pe frumoasa insulă Barbados, nu mi-am imaginat niciodată că voi îmbătrâni, cu atât mai puțin că voi ajunge la optzeci și doi de ani. Credeam că voi fi mereu tânără și energică, așa că nu mi-am planificat bătrânețea. Acum, iată-mă aici. În mod neașteptat, bătrânețea a bătut la ușa mea și, înainte de a putea răspunde, a intrat, s-a instalat permanent și a refuzat să plece. M-a făcut să încetinesc și m-a lăsat în imposibilitatea de a mai face lucrurile care îmi plăceau cândva. Cu toate acestea, încerc să nu o las să-mi distrugă viața. Am învățat că, cu cât sunt mai implicată în a-i ajuta pe alții, cu atât mai puțin timp am la dispoziție pentru a mă gândi la mine.
În timpul Paștelui trecut, Dumnezeu mi-a dat ideea de a-i suna pe unii dintre prietenii mei pensionari și foști colegi pentru a le spune că mă gândesc la ei și pentru a le spune că și acum, la vârsta a treia, ei încă contează. Unii își luaseră locuințe mai mici și se mutaseră pentru a fi mai aproape de familii. Și ei se confruntă cu un declin în ceea ce privește posibilitatea de a face lucrurile care le plăceau cândva. A doua zi după Paște, am dat șase telefoane. Unul către fosta mea dirijoare de la orchestra de clopoței, în vârstă de 98 de ani. A fost încântată! Am râs și ne-am amintit de vremurile bune de altădată și, înainte de a ne despărți, mi-a spus: „Mulțumesc că te-ai gândit la mine și că m-ai sunat. M-ai făcut să mă simt specială.” Un alt apel a fost către un fost șef cu care am lucrat acum 43 de ani. Era fericit și mi-a mulțumit pentru contribuția mea la succesul departamentului său în timpul mandatului meu de serviciu. El a comentat că urma să-mi calce pe urme și că începuse să scrie o carte. L-am încurajat să continue să scrie.
Un apel ulterior a fost către o prietenă dragă, pianista de la nunta mea, de acum mai bine de 53 de ani. Mi-a răspuns la telefon în timp ce se întorcea de la serviciu. Am stat de vorbă timp de câteva minute. La sfârșitul conversației noastre, ea a remarcat: „În fiecare seară, după ce mă întorc de la serviciu, plâng. În seara asta nu am plâns. Îți mulțumesc că m-ai sunat.” Soțul ei iubit murise de cancer pancreatic cu câteva luni înainte.
Bătrânețea este o binecuvântare de la Domnul, dar uneori s-ar putea ca noi să nu o vedem astfel. Cu toate acestea, sunt recunoscătoare că Dumnezeu continuă să-mi ofere momente speciale pentru a lumina viețile colegilor de drum pe drumul vieții. Nimeni nu este niciodată prea bătrân pentru a-i inspira sau încuraja pe alții. Putem îmbătrâni – dar noi încă mai contăm.
