Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.
2 Corinteni 4:18

În timp ce intram în Walmart cu fiica mea de cinci ani, Sarah, în cărucior, m-am uitat la fața ei. Își încrucișase brațele și își strângea buzele ca o rață, bosumflată. Am întrebat-o: „Ce s-a întâmplat, Sarah?” Ea a spus: „Ziua mea de naștere nu vine niciodată! Aștept la nesfârșit!” Era iunie, iar ziua ei de naștere este în iulie. Am zâmbit în sinea mea, știind că mai avea de așteptat doar treizeci de zile sau cam așa ceva până când îi venea ziua de naștere. Am zâmbit și pentru că nu avea nicio idee despre planurile pe care le aveam pentru ea, despre surprizele pe care i le pregătisem și bucuria pe care o va trăi. Am observat că, cu cât ne apropiam mai mult de ziua ei de naștere, cu atât devenea mai nerăbdătoare și mai neliniștită. Mi-a amintit de perioada în care eram însărcinată cu ea și cu cei trei frați ai ei în al treilea trimestru. De fapt, ea nu părea să vrea să vină! I-am spus prețioasei mele fiice că ziua ei de naștere va sosi înainte de a-și da seama și că mami are surprize speciale pentru ea.

M-am gândit la o altă promisiune pe care o aștept, Cerul! Unele zile aici sunt mai bune decât altele. În unele zile, Dumnezeu îmi trimite mici mesaje în natură sau încurajări prin intermediul altora sau al unui devoțional, pentru a nu uita de promisiunea mea. În cele din urmă, mă agăț prin credință nu doar de promisiunea în sine, ci și de Dumnezeul meu. El este „Dumnezeu va purta de grijă”. Însăși prezența Lui este darul nostru veșnic, care nu încetează niciodată din dăruit.

În timp ce plecam cu Sarah încă în cărucior, o femeie în vârstă ne-a blocat neintenționat ieșirea. Am așteptat cu politețe câteva secunde, apoi am ocolit-o cu amabilitate, deoarece ea își citea bonul de casă. În timp ce descărcam cumpărăturile în portbagaj, femeia în vârstă, care parcase chiar lângă mașina mea, a trecut pe lângă mine și a zâmbit. I-am povestit de ce fiica mea era încă dezamăgită. Doamna a spus: „Oh!  Ziua mea de naștere este lunea care vine!” I-am spus: „Sper să aveți o zi de naștere fabuloasă! Cum vă cheamă?” Femeia a răspuns: „Sarah”.

autor: Raschelle McLean

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO