Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare isprăvile Lui! Cântați, cântați în cinstea Lui! Vorbiți despre toate minunile Lui!
Psalmii 105:1,2

Cu câțiva ani în urmă am fost programată pentru o intervenție chirurgicală pentru a elimina un chist de la piciorul stâng, după ce rezultatele unui RMN au stabilit că operația ar fi singura soluție. Când am primit hârtiile pentru o evaluare preoperatorie, am devenit neliniștită. Documentul enumera procedurile care urmau să fie efectuate sub anestezie generală. Mi-am amintit de mama mea, diabetică, care fusese operată la degetul mare. În cele din urmă a sfârșit prin a avea un picior amputat. I-am rugat pe membrii bisericii mele Stanborough Park din Watford, Anglia, și pe mulți alții să intensifice rugăciunile, cerându-I lui Dumnezeu să îndepărteze chistul.

Cu două zile înainte de operație, am strigat către Dumnezeu: „Doamne, Te rog, să treacă de la mine paharul acesta!” Luni, chistul era încă acolo, dar mă simțeam împăcată, pentru că știam că Dumnezeu are un motiv pentru tot ceea ce permite. A doua zi m-am dus la operație la Spitalul St. Alban’s. Un anestezist, în pregătirea pentru procedură, a marcat zona cu un colorant violet în timp ce discuta cu mine despre riscuri. Acestea erau înspăimântătoare. S-ar putea să nu mă trezesc din anestezie. Voi avea o cicatrice mare pe picior. Aș putea sângera abundent și nu există nicio garanție că umflătura se va diminua. Odată cu gândurile mele tulburi a revenit și anxietatea. Când anestezistul a ieșit din cameră, m-am rugat: „De ce permiți asta, Doamne? Te-am rugat să îndepărtezi chistul.” Apoi am început să cânt „Sub aripile Lui”.

Cincisprezece minute mai târziu, anestezistul s-a întors. „Doamnă Allen, suntem gata.” Nu voi uita niciodată următoarele cuvinte. „Unde este chistul?” Perplexă, am răspuns: „În același loc în care a fost.” Apoi m-am uitat în jos la piciorul meu. Chistul dispăruse! Anestezistul a chemat întreaga echipă medicală. După ce mi-au examinat cu atenție piciorul, operația a fost anulată. Consultantul a spus: „Trebuie să fi fost un ganglion care s-a dizolvat.” Le-am spus că Dumnezeu îmi ascultase rugăciunea. Medicul meu a concluzionat că a fost un miracol.  

Vă pot asigura, prieteni, că Dumnezeu încă mai face minuni. El ne ordonă pașii. El are un motiv pentru fiecare provocare pe care o permite în viața noastră – și are propriile soluții. Oh! Să-I dăm laudă și să le povestim tuturor minunile Sale!

autor: Florence Allen

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO