Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale.
Psalmii 91:11
Mergeam împreună cu o prietenă la o întâlnire a femeilor, dar a trebuit să ne oprim pentru o programare. În timp ce o așteptam pe prietena mea să mă ia, mi-am dat seama că îmi lăsasem sticla de apă înăuntru, așa că m-am întors și am luat-o. Cam după o oră, ne-am oprit undeva să mâncăm – și atunci am realizat că îmi uitasem geanta în locul în care avusesem programarea… Of!
Împărtășeam această întâmplare la întâlnire și cineva a întrebat: „Nu poate să aducă cineva geanta cu ea?” Da! O prietenă nu plecase încă și a putut să se oprească pe drum și să ia geanta.
La finalul weekendului, aveam mâinile ocupate cu o geantă și geamantanul pe care le duceam către mașină, când m-am întâlnit cu o prietenă. Cât timp am stat de vorbă, am pus jos geanta lângă geamantan. Când ne-am luat la revedere, mi-am luat geamantanul și m-am îndreptat spre casă. Pe drumul spre casă, am avut nevoie de ceva din geantă și mi-am dat seama că o lăsasem acolo. Of!… Am sunat-o pe organizatoarea întâlnirii, care a găsit geanta și a trimis-o acasă prin intermediul unei prietene.
Eu și fiica mea ne-am oprit la un magazin Costco pentru cumpărături, iar cât eram acolo i-am scris prietenei mele pentru a vedea dacă a ajuns acasă și dacă pot trece pe la ea să îmi iau geanta. Mi-a răspuns că este la Costco! Ne-am uitat împrejur și am văzut-o la doar câteva mașini distanță. Uau! Îți mulțumesc, Isuse!
În timp ce plecam, fiica mea cea mai mică m-a întrebat dacă putea împrumuta cardul meu Costco și, ai ghicit… nu l-am putut găsi. Ne-am întors în magazin, nu l-am văzut și nimeni nu îl dusese la vreo casă. Am șoptit către Domnul: „Ce vei face cu mine?!” Înainte de a putea să mă rog pentru a găsi cardul, fiica mea l-a găsit pe trotuar lângă ușa șoferului de la mașina mea. „Isuse, nu am cuvinte! Ești atât de bun cu mine!”
Am uitat multe lucruri de-a lungul timpului. Este atât de frustrant, dar, de obicei, nu Îi dau atât de mult de lucru Domnului ca în acel weekend. Sau poate că da. Nu conștientizez cât de multe face pentru a avea grijă de mine. Toți cunoscuții mei au uitat sau au pierdut ceva. Într-o zi, curând, nu-i așa că va fi amuzant să vorbim cu îngerii noștri și să râdem de cât de uituci am fost?
Isuse, Te rog, continuă să veghezi asupra noastră. Avem mare nevoie de Tine. Îți mulțumim!