Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?
Estera 4:14
Cu cinci ani în urmă, noul capelan al închisorii m-a sunat. „Te pricepi la computere?” m-a întrebat. „Predecesorul meu a folosit doar fișe pe hârtie și avea doar câțiva voluntari care îl ajutau. Acum, când am venit eu, numărul de deținuți a crescut la 3.000! Sunt copleșit și am nevoie să mut toate statisticile și informația într‑o bază de date. Cantitatea mea de muncă la momentul actual este imposibilă! Ai putea să mă ajuți cu baza de date?” Era acesta răspunsul lui Dumnezeu pentru mine?
„Da, cu siguranță! Mi-ar plăcea să te ajut!” Chiar dacă nu sunt expertă în computere, simțeam că Dumnezeu deschide o ușă de slujire pentru mine. Pe lângă acest lucru, mă rugasem și știam că Dumnezeu mă va ajuta să învăț. În timp ce ajutam în biroul capelanului, am fost convinsă că aceasta era chemarea mea – și îmi plăcea! Într-o zi, capelanul mi-a spus: „Am nevoie de ajutor în unitatea femeilor unde avem acum 300 de deținute.” Am încurajat câteva persoane din echipa noastră de misiune să înceapă studii acolo. Din anul 2013, un cuplu pastoral aflat la pensie făcuse voluntariat în fiecare luni seara. Cu ajutorul lor, acest grup de studiu săptămânal s-a transformat în cinci grupe de studiu biblic, împărțite pe parcursul weekendului. Aceste studii se adăugau slujirii pentru deținutele care se aflau în custodie protectivă și izolare. Dumnezeu a deschis larg toate ușile! Literalmente!
Astăzi, cea mai interesantă parte a chemării mele este slujirea în clădirea femeilor. Lucrez împreună cu echipa din biroul capelanului la planificarea programelor și a serviciilor de Crăciun și mă bucur să asist la toate botezurile. Totuși, cel mai mult prețuiesc timpul petrecut în discuții față în față, când Îl împărtășesc pe Isus. În ziua în care a trebuit să îi spun acelei tinere mame că fiica ei de zece ani urma să moară de cancer, ne-am ținut de mâini și L-am implorat pe Dumnezeu că ea să fie eliberată la timp pentru a-și vedea copilul înainte de a fi prea târziu. Împreună cu soțul meu, am împărtășit această nevoie de rugăciune la programele cu bărbații și s-au rugat și ei. Apoi, în mod surprinzător, sănătatea fetiței s-a îmbunătățit puțin și ea a mers acasă. Tânăra mamă și-a terminat executarea sentinței și a ajuns la timp pentru a-și revedea fiica, chiar înainte ca micuța să se stingă.
Știu acum că Dumnezeu m-a chemat în locul în care sunt. Nu doar pentru femeile din Unitatea 28, ci și pentru mine însămi. La fel cum un membru al familiei mele m-a provocat cu mulți ani în urmă, te provoc și eu pe tine: „Dacă ai vreo întrebare cu privire la chemarea lui Dumnezeu pentru viața ta, așază-te pe genunchi. Cere-I să te folosească.” El va face asta!