Deci, vouă tuturor, care sunteţi preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos!
Romani 1:7

Te simți chemată? Cu siguranță că există anumite lucruri pe care ne place să le facem, dar asta nu înseamnă că vreunul din acele lucruri este neapărat „chemarea” noastră. Până la urmă, unele lucruri care ne plac se poate să nu fie bune pentru noi. Aceste gânduri mi se învârteau în minte într-o după-amiază când am plecat din Unitatea 28, închisoarea pentru femei. Tocmai fusesem nevoită să îi spun unei mame tinere că fiica ei de zece ani era în spital pe moarte, bolnavă de cancer, și că doctorii spuneau că mai are de trăit o săptămână. Această deținută aproape își terminase sentința și sperase să ajungă acasă în cinci săptămâni – acum era prea târziu să o mai poată vedea pentru ultima dată pe fiica ei. Ce inimă îndurerată și chinuită! Ce nevoie avea de alinarea pe care numai un Dumnezeu iubitor o poate aduce!

Împreună cu soțul meu suntem voluntari la o închisoare din Tennessee, unde el a început să facă studii biblice acum douăzeci de ani. La început, eu am mers cu el ca să îi fiu sprijin, chiar dacă nu mă simțeam confortabil să fac asta. În primii ani nu am văzut prea multă creștere în grupul nostru de studiu biblic. Ni se spusese să nu predăm niciun lucru care i-ar face pe deținuți să se simtă inconfortabil. Prin 2012, liderul voluntarilor, o persoană în vârstă, s-a retras și ne-a rugat, pe soțul meu și pe mine, să conducem mai departe. După multă rugăciune, am acceptat responsabilitatea, dar am decis să predăm ceea ce credem că ne învață Biblia, indiferent de cine s-ar putea simți ofensat. Au început să se întâmple mai multe lucruri. Participanții la grupul de studiu biblic au devenit mai interesați cu privire la studii și au invitat și alți deținuți să se alăture grupului nostru, iar acesta a început să crească. Entuziasmant? Da! Dar încă nu simțeam că mă potrivesc bine în acel loc. Încă nu știam dacă lucrarea în închisoare era într-adevăr „chemarea” mea. Așa că am continuat să mă rog pentru acest lucru în timp ce am rămas voluntară. Prin anul 2013, un proiect de extindere a mărit populația închisorii de la 800 la 3.000 de deținuți. A fost adăugată o nouă unitate pentru femei-deținute. A venit un nou capelan…, dar eu eram în locul potrivit?

În timpul acelor ani, am învățat că cele mai bune modalități de a discerne chemarea lui Dumnezeu pentru viața ta includ (1) să aduci problemele tale înaintea Domnului în rugăciune; (2) să cauți care este voia Lui și călăuzirea Sa, citind zilnic Cuvântul Său; și (3) să fii atent la ușile oportunităților care se deschid și se închid în timp ce viața zilnică își continuă cursul. Mai devreme sau mai târziu: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!»” (Isaia 30:21).

autor: Diana Halverson

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO