CONSIDERĂ TOATE LUCRURILE O BUCURIE

Şi Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea. Ea a făcut o juruinţă şi a zis: „Doamne, Dumnezeul oştirilor! Dacă vei binevoi să cauţi spre întristarea roabei Tale, dacă-Ţi vei aduce aminte de mine şi nu vei uita pe roaba Ta şi dacă vei da roabei Tale un copil de parte bărbătească, îl voi închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui şi brici nu va trece peste capul lui.”
1 Samuel 1:10,11

Ca tânără fată eram convinsă că nu este corect să aduci copii pe lume când sunt atât de mulți alții care au nevoie de un cămin iubitor. Așa că, atunci când m-am căsătorit, nu am fost surprinsă că au trecut câțiva ani până când am început să am simțăminte materne. Când am realizat, într-un final, că nu va mai fi nicio altă persoană care să continue linia mea familială pe care să o iubesc și cu care să împărtășesc istoria familiei, s-a produs o schimbare imediată.

A devenit crucial pentru mine să am un copil al meu. Așa că m-am rugat cum s-a rugat și Ana: „Doamne atotputernic, privește către întristarea roabei Tale și adu-Ți aminte de mine.” Slavă Domnului! Am rămas însărcinată cu fiica noastră, Alyssa. Am fost atât de entuziasmați. Eram încântată de sosirea bebelușului și abia așteptam să o țin în brațe pe micuța noastră. Lucrurile au progresat foarte bine până într-un Sabat când, după o zi foarte lungă la biserică, am mers acasă și am descoperit o problemă – câteva picături de sânge! Am mers în grabă la spital și s-a întâmplat lucrul de neconceput – am pierdut-o pe Alyssa noastră prețioasă. Eram distruși. Toate speranțele și visurile mele s-au spulberat și au fost înlocuite de durere, remușcare și dezamăgire, dar cea mai devastatoare a fost depresia. Nu mă mai puteam vedea trăind în lumea aceasta fără prețioasa mea Alyssa. Viața nu mai avea niciun sens pentru mine.

Până la urmă, am căutat ajutor pentru a mă acomoda cu această pierdere. Iar cu ajutorul familiei și prietenilor care ne-au susținut în rugăciune și ne-au încurajat, am început procesul de vindecare. Când jalea pentru ceea ce am pierdut este egalată de credința în Domnul Isus Hristos, primim noi binecuvântări în fiecare zori de zi. Întotdeauna mă va durea sufletul la gândul pierderii fiicei mele iubite, dar am învățat să Îi mulțumesc lui Dumnezeu în orice situație.

Nici nu îmi imaginam atunci că, cinci ani mai târziu, după o călătorie lungă, într-o zi însorită, doi bebeluși gemeni identici îmi vor fi așezați în brațele iubitoare. O, ce bucurie! Ce mânuțe micuțe și piciorușe incredibile! Eram îndrăgostită. Dumnezeu îmi ascultase rugăciunea.

autor: Anysia Alexander-Archibald

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO