Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea.
Cântarea cântărilor 3:5
Sunt momente în viața unei femei pe care și eu le aștept: momentul căsătoriei și sosirea pe lume a copilașilor. Credeam că până la vârsta de treizeci de ani voi fi căsătorită și cu trei copii. Dar niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat. Dumnezeu mă cunoaște și, dacă acum nu este momentul, El cunoaște motivul. În acest mod am învățat să aștept fără limite.
Am găsit speranța și tocmai de aceea nu disper. I-am cerut Domnului lucrurile pe care mi le doresc. Am un obiectiv pe care l-am scris peste tot prin casă pentru a mă ajuta să fiu concentrată. Înainte, m-am rugat pentru a mă asigura că asta dorește și Dumnezeu. Filozoful Seneca spunea: „Dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, niciun vânt nu este favorabil.” Dar știu că, dacă o iau înaintea lui Dumnezeu, voi regreta. Așa că prefer să aștept și să respect voia Lui și momentul ales de El. Dumnezeu vede ceea ce eu nu văd. Răbdarea este o sămânță a Duhului Sfânt și mă va ajuta să fiu biruitoare în „lupta mea interioară”. Uneori voi fi mulțumită să aștept; alteori poate voi suferi și voi plânge. Într-adevăr, a fi răbdător înseamnă a te lăsa antrenat de Duhul Sfânt. Răbdarea lui Dumnezeu nu are limită. El mă va ajuta să aștept, fără să pun presiune pe El, deși uneori este greu.
În așteptare mă gândesc la motivele pentru care aș vrea să mă căsătoresc, să am copii și să mă mut altundeva. În trecut voiam ca aceste lucruri pentru a fi eu mulțumită, fără să întreb dacă acesta era planul lui Dumnezeu pentru mine. Mi‑am analizat motivele și obiectivele. Acum văd că mariajul ar trebui să mă conducă spre o misiune alături de soțul meu, la fel ca Adam și Eva în Grădina Edenului. Căsnicia nu ar trebui doar să îmi aline singurătatea. Totodată, accept faptul că nu sunt încă pregătită. „Răbdătoare” este termenul care o caracterizează pe cea care așteaptă să intre la doctor ca să afle tratamentul pentru o boală, și pentru asta este nevoie de timp. Așa că, în timp ce aștept ca rugăciunile mele să primească răspuns, aștept și ca Dumnezeu să mă vindece și să mă pregătească pentru o relație de căsnicie împlinită. El îmi va spune când sunt pregătită.
Nu te descuraja în timp ce aștepți intervenția lui Dumnezeu. Cere răbdare pentru a aștepta binecuvântările lui Dumnezeu pentru tine. Respectă procesul divin de pregătire a inimii și pașii pe care poate va trebui să îi faci (chiar grei) ca să fii gata – la momentul ales de Dumnezeu. Nu renunța. Demonstrează credință și așteaptă cu răbdare, ca și cum visurile tale au fost deja împlinite. Apoi zâmbește vieții.