Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic.
Iacov 1:2-4

Drumul necazurilor și dificultăților are multe forme și numeroase întorsături și surprize. Uneori, noi nu identificăm și nu vedem diferitele circumstanțe din viețile noastre ca fiind necazuri și dificultăți, și alteori nu reușim să ne concentrăm sau să le facem față așa cum ar trebui. Adesea trecem prin încercări simțindu-ne singuri și fără ajutorul fizic și susținerea emoțională de care avem nevoie și după care tânjim. Nu contează atât de mult circumstanțele, ci felul în care le facem față și modul în care ne raportăm la alții pe parcurs, aceasta ne va ajuta să ieșim biruitori.

Totodată este încurajator și reconfortant să avem susținerea familiei, prietenilor și a fraților de la biserică și, după astfel de momente dificile, putem să ne înălțăm mai presus de circumstanțele care încearcă să ne doboare. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să suportăm totul cu răbdare, să trăim cu speranță și să așteptăm eliberarea noastră și binecuvântările. (Vezi Efeseni 4:2; Iacov 5:8; Filipeni 4:6 și Romani 12:12.) Dacă timpul va trece și, cu voia lui Dumnezeu, vom birui, mulți dintre noi vom putea să ne spunem experiența pentru a-i întări pe alții, continuând să trăim mai împliniți și mai fericiți în Isus.

Surorile mele în Hristos, Isus este singura noastră speranță în perioadele dificile. Să rămânem concentrați și să așteptăm răbdători pentru că El, care făgăduiește, cu siguranță va interveni și ne va salva. Cuvântul lui Dumnezeu întotdeauna învinge, indiferent cât timp va trece, și noi vom fi biruitori prin Isus Hristos. Personalitatea și caracterul nostru vor străluci dacă sunt modelate în mâna lui Dumnezeu și ceilalți Îl vor cunoaște pe Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal datorită faptului că frumusețea Lui strălucește în și prin noi. Așa că să fim răbdători în încercare în fiecare zi și să Îl lăsăm pe Domnul să ne călăuzească, poate vom fi surprinși de rezultat.

Mă rog ca Tatăl nostru ceresc să ne ajute să ne încredem în El în circumstanțele dificile, crescând zi de zi și permițându-I să Își împlinească scopul Său în viața noastră.

autor: Elizabeth Ida Cain

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO