UN CADOU LA ORICE CUMPĂRĂTURĂ FĂCUTĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Ioan 3:16

Ah, cât de minunat este să primești ceva gratuit atunci când cumperi ceva, nu-i așa? Îmi place să văd reclame care spun: „Un cadou la orice cumpărătură făcută”. Desigur, acum depinde și care este cadoul – dacă valorează ceva pentru noi sau nu. Ai văzut un „prăjitor de pâine gratis” la cumpărături de, să zicem, 1.000.000 de dolari? Nu prea se merită. Valoarea cadoului primit este hotărâtă de persoana care îl primește.

Fiica mea voia să meargă la câteva dintre magazinele ei preferate de parfumuri pentru ziua ei de naștere, deoarece acestea le ofereau clienților fideli un cadou… NU trebuia să faci cumpărături! Asta da ofertă! Acest lucru era important pentru ea, deoarece îi plăceau mult parfumurile. Am vizitat toate magazinele care aveau această ofertă pentru a-și primi cadourile. La rândul meu, și eu am mers luna următoare să îmi iau mostrele gratuite, dar pentru mine nu a fost la fel de palpitant ca pentru ea. Totuși, îmi place să primesc daruri.

Ce fel de cadouri au valoare pentru tine?

Ce ai spune dacă cineva și-ar da viața ca tu să poți trăi? Nu ar fi acesta cadoul suprem? Isus a spus: „Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți” (Matei 20:28).

Prieteni, nu există un dar mai costisitor decât viața cuiva. Darul nostru la orice cumpărătură făcută așteaptă să fie primit. Isus ni-l oferă fiecăreia și în fiecare zi. Trebuie doar să îl acceptăm. Nu trebuie să facem cumpărături, totuși a fost implicată o tranzacție. Isus ne-a cumpărat cu sângele Lui! El a făcut tranzacția, dar noi primim cadoul în urma tranzacției. Tu și cu mine suntem atât de valoroși pentru Dumnezeu, încât El L-a dat pe singurul Lui Fiu, ca noi să trăim în veșnicie cu El. Cât de valoros!

Nu există dar care să îl întreacă pe acesta. Dumnezeu a știut de ce era nevoie pentru a-Și răscumpăra poporul care a ales de bunăvoie să păcătuiască împotriva Lui, dar nu S-a dat înapoi. Eu nu aș putea face niciodată o tranzacție la fel de costisitoare asemenea celei făcute de Isus. Dar Îi sunt veșnic recunoscătoare că eu primesc cadoul în urma tranzacției făcute de El. Tu nu ești bucuroasă? Primește astăzi darul lui Dumnezeu.

autor: Cyndi Woods

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO