Păzește-mă ca lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale.
Psalmii 17:8
Când totul s-a închis din cauza pandemiei de COVID, eu eram foarte optimistă, crezând că nu va fi o întrerupere lungă a activității aici, în Canada, și, fiind o țară dezvoltată, vom avea „toate răspunsurile” pentru a rezolva situația rapid. Dar, pe măsură ce zilele au devenit săptămâni și săptămânile, luni, rata de infectare și rata deceselor în provincia Ontario a rămas la un nivel care îi împiedica pe lideri să redeschidă bisericile.
Eu locuiesc singură și pentru mine părtășia cu familia bisericii este o mare bucurie. Aștept cu nerăbdare în special întâlnirile de rugăciune și închinarea din Sabat. Cântecele, rugăciunile și experiențele împărtășite îmi aduc multă bucurie.
Din păcate, în doar o săptămână am pierdut trei membri din familie și câțiva prieteni. Mintea mea nu mai putea face față pierderii. Am primit multe telefoane cu mesaje de condoleanțe, cu rugăciuni și făgăduințe. Chiar eu am înălțat multe rugăciuni și am citit și recitit făgăduințele din Biblie și am fost mângâiată de ele. Cam la finalul acelei zile, cineva m-a întrebat:
– Sonia, sincer, cum mai ești?
– Rezist, am răspuns eu.
Dar oare așa era?
Când a venit ora de somn nu mă puteam liniști, mă simțeam singură, aveam nevoie de o îmbrățișare, o atingere adevărată. Aveam nevoie de o față fără mască, simțeam nevoia unei mâini fără mănușă și aveam nevoie de cineva care să nu se dea înapoi, pentru că îi era teamă să inspire aerul expirat de mine. Nu mai rezistam. Doamne, am nevoie de o îmbrățișare!
Apoi, mi-am amintit de făgăduința cerută în acea dimineață:
„Păzește-mă ca lumina ochiului, ascunde-mă sub umbra aripilor tale” (Psalmii 17:8). Mi-am dat seama că El nu m-a pierdut din vedere. Sunt chiar în centrul atenției Lui. Sunt ascunsă sub aripile Sale. Am strigat: „Doamne, Te rog să mă ții, strânge-mă aproape de Tine.” Cu lacrimi în ochi, mi-am îmbrățișat și mi-am strâns propriul corp, dar am simțit strângerea Lui și mângâierea prezenței Sale. Nu eram singură. Curând am adormit și m-am trezit câteva ore mai târziu cu asigurarea prezenței Sale.
Fii sigură că El nu te va lăsa și nici nu te va părăsi, căci stăm sub aripile Lui.