Însă acum, fiind eliberați de păcat și devenind sclavi ai lui Dumnezeu, rodul pe care‑l aveți este spre sfințire, iar sfârșitul este viața veșnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul lui Dumnezeu este viața veșnică în Cristos Isus, Domnul nostru.
Romani 6:22,23 – NTR

În această dimineață, am acceptat o programare la cabinetul oftalmologului. Această „acceptare” a fost sub forma unei înscrieri pe site pentru a-mi fi adăugat numele în registrul lor de programări. A fost o rezervare pentru o programare la acest medic pe care mi-o doream de mult, pentru că adesea nu mai sunt locuri libere în orarul de programări. Există chiar zile în unele săptămâni în care doctori nu alocă deloc timp pentru programări. Aceste programări sunt valoroase și nu voiam sub nicio formă să o ratez pe a mea. Așa că, după ce am finalizat procesul de înscriere la calculator, am deschis rapid fișierul cu calendarul pentru a nota programarea și pentru a fi sigură că nu o pierd din vedere. Degetele îmi alergau pe tastatură pentru a consemna programarea. Dacă nu făceam acest lucru, pierdeam programarea.

Ochii mei s-au oprit pe pătrățelul din calendar alocat datei programării și am fost surprinsă să descopăr faptul că deja era consemnată programarea. Aceasta a fost introdusă automat de la sursă atunci când am acceptat invitația. Nu a mai fost nevoie ca eu să fac altceva decât să accept invitația pentru programare.

M-am oprit o clipă pentru a medita la importanța acestui mic scenariu. Oare nu la fel facem și noi, simțim că este absolut necesar să facem ceva pentru a ne asigura că avem o programare cu Isus chiar și după ce El ne-a rezervat loc cu El în acea zi specială? El ne-a adresat invitația. Rezervarea mea a fost confirmată și înregistrată automat în cartea vieții când am acceptat invitația Lui. Atunci când suntem uimiți de ceva, spunem că e prea frumos ca să fie adevărat. Dar, când vine vorba de darul fără plată al mântuirii, chiar este atât de frumos și nu am putea să mai facem nimic pentru a ne câștiga mântuirea – rezervarea noastră pentru viața veșnică.

autor: Ella Smith Simmons

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO