Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca; Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
Ieremia 29:12,13
Nu voi uita niciodată ziua de 15 mai 2014. Acasă, în concediu medical și profitând de ocazie ca să dorm, am fost trezită de vibrația telefonului meu mobil. Am răspuns repede și am descoperit că sora mea era la capătul celălalt al firului. Mesajul ei era devastator: „El are un cancer agresiv, iar medicii nu mai pot să facă nimic.”
Cumnatul meu, Paul, fusese internat în spital cu o seară înainte pentru o laparotomie (incizie chirurgicală în peretele abdomenului). Se plânsese de dureri abdominale și slăbise mult în ultimele câteva săptămâni. În acea zi mi-au trecut prin minte tot felul de gânduri: Paul are patruzeci și șase de ani. El și sora mea mai mare ar fi trebuit să sărbătorească în septembrie douăzeci de ani de la nuntă. Au trei copii. Cum se vor descurca în situația aceasta? M-am rugat: „Doamne, Paulnici nu vrea să creadă! Cum se va descurca sora mea singură?”
M-am îmbrăcat repede în trening și m-am hotărât să fac o plimbare ca să petrec puțin timp cu Dumnezeu. O parte a cerului era de-un albastru frumos, cu nori albi, pufoși, în timp ce alți nori de culoare închisă întunecau partea cealaltă a cerului. Gândurile continuau să vină: Sora mea va fi văduvă. Are doar patruzeci și cinci de ani!
În timp ce încercam să asimilez această veste teribilă, a început o ploaie măruntă, ușoară. Cuvintele unui imn au început să-mi străfulgere mintea, „Ploaie de binecuvântări”. În acel moment mi-am adus aminte că avem un Dumnezeu care îmi iubește familia și care va fi cu noi pe cale, la fiecare pas, un Dumnezeu care, indiferent de ce va aduce viitorul, va fi lângă noi, ținându-ne de mână, mângâindu‑ne și fiind Stânca tăriei noastre.
Sunt bucuroasă să spun că Paul și-a predat din nou inima lui Dumnezeu și s-a bucurat de acea tovărășie dulce timp de zece luni, înainte de a pierde lupta cu cancerul. În acele zece luni, familia noastră s-a bucurat de ploi de binecuvântări prin pachete cu mâncare, cuvinte amabile, zile libere de la serviciu, flori, rugăciuni și îmbrățișări de la prieteni și de la familia bisericii. Am fost învăluiți în dragostea lui Dumnezeu, care ne-a susținut prin această călătorie dureroasă. Cu durere în inimă, am această minunată speranță: familia mea îl va vedea din nou pe Paul, atunci când Isus va reveni. Apoi se vor revărsa ploi de binecuvântări!
