Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.
1 Tesaloniceni 5:18

Priveam adesea cu invidie la membrii bisericii care dădeau mărturie despre bucuriile pe care le aveau ca urmare a faptului că petreceau mult timp dimineața în devoțiune. Stăteam acolo, în biserică, în tăcere și Îi ceream lui Dumnezeu o astfel de experiență, spunându-mi că este bine să râvnim lucruri bune.

Situația mea era că drumul meu până la serviciu dura o oră și trebuia să fiu acolo la ora 7. De obicei, mă sculam la ora 4:30. Ar fi fost greu să am timp pentru devoțiune și pregătire ca să plec de-acasă până la ora 5:45. Ceva ar fi avut de suferit. Dar am învățat că trebuie să fim atenți pentru ce ne rugăm, pentru că atunci când cerem, Dumnezeu Își respectă promisiunea și nu ne lipsește de niciun dar bun.

În vremea aceea lucram pe insulă, la o companie petrolieră și mă gândeam că acela va fi locul meu de muncă până la pensionare. Totuși, în august 2018, țara a fost zdruncinată de vești devastatoare: această companie, cu o vechime de șaizeci de ani, avea să-și reducă personalul, pentru că devenise o povară financiară pentru guvern.

Aceasta era vestea pe care nimeni nu se aștepta să o audă. A fost teribil din punct de vedere financiar, emoțional și economic. Mii de familii au fost afectate. Ce lucrul bun putea să iasă din această situație? Am rămas fără loc de muncă, cu doi fii tineri care încă studiau pentru a-și face o carieră, lucru care necesita mulți bani.

Dar vă vine să credeţi că Dumnezeu mi-a dat un motiv să mulțumesc pentru această situație? Da, puteam să am acum timp suficient dimineața, pentru devoțiune, iar acest timp m-a înviorat. Biserica organiza în fiecare zi de miercuri a săptămânii ore de rugăciune, la care puteam acum să particip. Am cultivat o relație mai bună cu Dumnezeu, de care nu mă puteam sătura niciodată.

Noi, femeile, știm că viața poate deveni uneori dificilă. Când lucrurile se complică, nu ne vine să mulțumim. Dar, dacă privim cu atenție lucrurile, găsim un motiv ca să mulțumim. Dragi surori, să ne propunem ca, indiferent de situație, chiar printre lacrimi, să avem o atitudine de recunoștință. Putem să mulțumim în orice timp și loc, pentru că aceasta dorește Dumnezeu de la noi. Atunci când lucrurile merg bine, aduceți laudă pentru că simțiți să faceți așa. Atunci când lucrurile merg rău, aduceți laudă, până când vă vine să faceți așa.

Jill Springer-Cato

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO