Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate.
Proverbele 17:17

Știrile te îngrozeau! Peste două sute de incendii forestiere scăpau de sub control în zona în care locuiam, British Columbia (Canada). Incendiile erau chiar în spatele munților din micul nostru oraș, McBride. Aveam prieteni care locuiam în Williams Lake. Dacă incendiul se apropia mai mult, Ruth și cei doi copii adulți trebuiau să evacueze casa în grabă. Am sunat-o pe Ruth. „Dacă tu și familia trebuie să evacuați, am spațiu pentru toți la mine acasă.” La scurt timp după ce am sunat-o, focul mistuitor a sărit peste impunătorul râu Fraser și nu a mai fost timp de zăbavă. La ora 20, Ruth și familia ei erau într-un șir lung de persoane evacuate care plecau încet cu mașinile înspre un loc mai sigur.

Duminică dimineața, telefonul a sunat înainte de ora 7. „Suntem în McBride. Cum ajungem la tine acasă?” Rapid le-am dat câteva instrucțiuni. La scurtă vreme după aceea, mama Ruth și copiii ei, Ken și fiica Kathy, intrau pe ușa casei împreună cu cele două pisici, Jerry și Mia. Cu toții ne-am descurcat destul de bine, toți au ajutat la pregătirea mesei și alte sarcini casnice necesare. Mi-a plăcut mult să am companie, eu locuind singură. În fiecare zi, Ken suna acasă. Dacă răspundea robotul telefonic, știau că locuința lor nu fusese distrusă. Totul era în siguranță și se puteau relaxa. Chiar și atunci când cei evacuați din Williams Lake au putut să se întoarcă la casele lor, prietenii mei nu au putut. Casa lor era într-o zonă aproape de aeroport, loc care trebuia să fie disponibil pentru echipamentul pompierilor și pompierii care erau aduși în zonă. Alte provincii din Canada și chiar alte țări au trimis contribuții vitale spre zona noastră răvășită de incendii. Într-un final, prietenii mei s-au putut întoarce la casa lor. Incendiile au izbucnit într-o perioadă a anului în care era programată o întâlnire mare de tabără a bisericii, la Hope, B.C. Dar câteva dintre autostrăzi erau încă închise. Mulți au început să se roage ca incendiile să fie stinse la timp pentru ca adunarea de tabără să se țină și oamenii să poată merge. La scurt timp am aflat că pastorii și alte ajutoare se îndreptau spre locul de tabără pentru a face pregătiri pentru întâlnirile anuale. Dumnezeu a răspuns la rugăciunile noastre.

Mulți dintre noi am trecut prin perioade în care incendiile forestiere și-au făcut simțită prezența în viața noastră. Totuși – la fel ca în cazul continuării întâlnirii de tabără – Dumnezeu Își continuă lucrarea. Să fim întotdeauna credincioși în a ne face partea în această lucrare, indiferent ce-ar fi.

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO