Știți bine lucrul acesta, preaiubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie. (Iacov 1:19)

Cu ceva timp în urmă am participat la un congres al profesorilor dintr-o țară străină. Eu și colegii mei am călătorit toată ziua, ajungând acolo seara târziu.

După o foarte lungă așteptare la hotelul unde urmau să aibă loc întâlnirile, am fost informați că nu mai era spațiu pentru noi. Eram obosiți și doream să ne odihnim. În timp ce așteptam ca organizatorii să găsească o soluție, unii dintre colegii mei s-au plâns de lipsa de profesionalism a celor de la hotel și de rezervările peste capacitatea lor de cazare. Se vedea că erau foarte supărați.

Totuși eu eram recunoscătoare că am ajuns în siguranță și m-am rugat în tăcere să fim conduși la camerele noastre cât mai curând. Era aproape miezul nopții când un domn care s-a ocupat de situație încercând să găsească o soluție ne-a spus că urma să fim duși la un hotel din apropiere.

Nu a trecut mult până când am ajuns la noua locație și au fost făcute aranjamentele ca să fim cazați în camerele noastre. Spre marea mea surprindere, bărbatul care a făcut aceste aranjamente pentru noi s-a prezentat și ne-a spus că frecventase colegiul la care predasem eu cu mulți ani în urmă. Chiar m-a strigat pe nume și a mai spus că el și soția lui fuseseră elevi la un curs pe care îl predam eu. În acel moment nu am putut să nu mă gândesc la cât de important este să ne comportăm în așa fel încât să Îl reprezentăm pe Hristos, indiferent de circumstanțe. Dacă aș fi fost nepoliticoasă și lipsită de empatie cu privire la situația de la hotel? M-aș fi putut plânge de lunga așteptare după o călătorie obositoare, de aparenta lipsă de organizare și de faptul că ore întregi nu ni s-a spus nimic despre ce se întâmpla.

Am fost bucuroasă că am așteptat răbdătoare și fără să mă plâng. Ce mesaj aș fi transmis, dacă nu aș fi fost asemenea lui Hristos în comportament? Oare domnul G. mi-ar mai fi spus că mă cunoaște? Sau i-ar fi fost rușine să afirme că mă știe?

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut ceea ce trebuia în acea situație. Mă rog sincer în fiecare zi ca Dumnezeu să îmi dea, prin Duhul Sfânt, înțelepciunea și înțelegerea necesare pentru a-I fi pe plac în tot ce fac. Nu este întotdeauna ușor să te controlezi când simți că nu ai fost tratat corect, dar Dumnezeu poate să îți dea puterea de care ai nevoie în acel moment.

Zilnic mă rog: Doamne, ia Tu viața mea și ajută-mă să trăiesc pentru Tine, astăzi și întotdeauna!

Carol Joy Fider

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO