Ca să vă fac să vă aduceți aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinții proroci și de porunca Domnului și Mântuitorului nostru, dată prin apostolii voștri. (2 Petru 3:2)

Ceea ce îmi place cel mai mult primăvara este să văd florile în copaci – în cireși, în peri, în corni și în pruni. Îmi place să călătoresc cu trenul în statele sudice, cu ochii lipiți de geam, încercând să identific copacii înfloriți.

Când am cumpărat ultima noastră casă, în curtea din spate era suficient spațiu, așa că m-am gândit că ar trebui să plantez un pom fructifer. Ezitam între un măr, un piersic sau un păr.

Sau oare să plantez viță-de-vie? mă întrebam.

În acel moment am primit o broșură de la o pepinieră. Am observat o reclamă pentru un păr, unul care putea face cinci soiuri de pere într-un singur pom! Așa că am hotărât să plantez un păr.

An după an am așteptat să văd pomul rodind. În cele din urmă am văzut că se dezvolta o pară. Dar în loc de cinci tipuri de pere, pomul a produs un singur soi. Nu m-a deranjat acest lucru, deoarece perele erau mari și recolta a fost bogată. Am avut suficiente încât să le dau prietenilor și vecinilor.

Totuși, mă plângeam că nu am un păr care înflorea, așa că am continuat să admir perii înfloriți din alte curți. Niciodată nu m-am uitat pe geam iarna sau la începutul primăverii, dar, spre surpriza mea, când m-am uitat pe fereastră în 2016, ce era în fața ochilor?

Părul meu era plin de flori! Întotdeauna am crezut că doar perii decorativi aveau flori albe și frumoase, nu și cei care dădeau rod.

Aproape cincisprezece ani am admirat copacii plini de flori ai celorlalți, fără să știu că și eu aveam același lucru în grădina din spate!

Versetul de astăzi ne îndeamnă să fim atenți la ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Darurile Sale pentru noi includ învățăturile pionierilor noștri, ale prorocilor din vechime și ale apostolilor, a căror credință în Hristos i-a ajutat să reziste în încercările prin care au trecut.

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, ar fi bine să ne reamintim că Isus este același ieri, azi și întotdeauna și că El ne va susține.

Vashti Hinds-Vanier

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO