Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. (Psalmii 119:105)

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. (2 Timotei 2:15)

Dorința de a duce până la capăt procesul educațional început era foarte mare. Prea mult timp amânasem, iar acum venise momentul să trec la acțiune. Domnul a intervenit și mi-a oferit ocazia să pot urma cursurile dorite de mine cu o bursă parțială, care însă îmi permitea să muncesc pentru a mă întreține, în timp ce studiam. Aceasta era confirmarea că trebuie să-mi continui studiile.

Împărțirea timpului între muncă și cursurile doctorale nu a fost o sarcină ușoară. Nu îmi ajungea timpul unei zile: somnul din timpul nopții s-a scurtat; servitul mesei, închinarea și vechile mele tipare de viață au suferit schimbări. Mă întrebam dacă voi reuși să ajung cu bine la capăt. „Cum am să mă descurc?” Adesea, în momentele cele mai aglomerate, șopteam o rugă: „Ajută-mi, Doamne, în lupta aceasta!”

Am simțit cum viața mea spirituală atârna în balanță. Aveam nevoie de Domnul. Aveam nevoie de un mod de a înainta, dar nu aveam idee cum. Nu părea că voi reuși să trec dincolo de simplul studiu online al lecțiilor Școlii de Sabat și de parcurgerea devoționalului zilnic pe telefon, și acestea făcute în viteză și din mers.

Dar, într-un Sabat după-amiază, pe când priveam la un post TV creștin, vorbitorul mi-a captat atenția cu următoarea afirmație: „Uneori trebuie să facem ceva pentru a stimula creșterea noastră spirituală.” A continuat dând exemple de cum se poate realiza aceasta.

Am simțit o înnoire imediată și am știut că Dumnezeu a deschis o fereastră în sufletul meu. Acum știam ce am de făcut în continuare: în fiecare zi, un capitol. Mi‑am propus să citesc un capitol biblic în fiecare zi, începând cu Geneza 1. În Evrei 13:5, Dumnezeu ne promite că nu ne va „lăsa” și nu ne va „părăsi”, indiferent de circumstanțe. Am simțit conducerea divină – am văzut o schimbare care conducea spre creștere spirituală. Am fost încurajată în acele circumstanțe, știind bine că Dumnezeu ne înțelege și ne ajută în conjuncturi dificile.

Ce provocări ai avut în ultimul timp? Dumnezeu te va ajuta, dacă tu crezi în El. Cheamă-L astăzi!

Elizabeth Ida Cain

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO