Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. (Isaia 55:8,9)

De curând, în timp ce zburam cu avionul, am observat cât de diferit apare totul privit de sus. Locuri familiare de pe pământ îmi păreau stranii, dacă nu chiar de nerecunoscut. Bucurându-mă de priveliștea din avion, am reflectat la diferența pe care schimbarea de perspectivă o aduce. La sol se poate vedea traficul și se pot observa oamenii: unii, morocănoși, alții, în culmea fericirii. Dar, din avion, toți păreau liniștiți. De fapt, pot să văd mai departe din aer decât de pe pământ. Ce văd astfel este o „imagine de ansamblu”, mai cuprinzătoare decât cea văzută de pe pământ.

Mă gândesc la modul în care Dumnezeu vede lucrurile: diferit de cum le vedem noi. În timp ce, din avion, eu nu pot vedea multe detalii, Dumnezeu vede și „imaginea de ansamblu”, dar și detaliile care formează viața noastră. El poate, pentru că este și Alfa, și Omega. Fiind Creatorul universului, El știe mult mai multe decât știm noi.

Deci nu este de mirare dacă lucruri care mie îmi produc stres și neliniște pe El nu-L tulbură deloc. Și aceasta nu pentru că lui Dumnezeu nu I-ar păsa de ceea ce mi se întâmplă mie în viață acum, ci, mai degrabă, pentru că El vede întreaga desfășurare a evenimentelor. Este atât de diferit de noi, care acum avem doar o perspectivă umană cu privire la viața noastră.

Mica revelație avută în avion mi-a amintit că El este Stânca și că putem veni la El atunci când avem îndoieli și îngrijorări. Deoarece perspectiva Lui este diferită de a noastră, El poate vedea întreaga imagine a vieții noastre – în opoziție cu viziunea noastră neclară și îngustă.

Am mai reflectat la un aspect în care perspectiva lui Dumnezeu se deosebește de a noastră. Nu numai că El vede întregul tablou, dar vede și adevărul din spatele evenimentelor. De exemplu, El nu vede doar un coleg de serviciu; El vede pe cineva care suferă. El nu vede doar un străin insuportabil: El vede pe cineva care are nevoie disperată de dragoste. Am început să mă rog să am perspectiva lui Dumnezeu când aveam de-a face cu unii oameni pe care, sincer, mai degrabă i-aș fi evitat. În fiecare persoană, Dumnezeu vede pe unul dintre copiii săi chiar și când eu nu văd. Nu încă.

Dar știu că Dumnezeu mă va ajuta să am o astfel de perspectivă, dacă sunt dispus să o primesc. El te va ajuta și pe tine.

Julie Bocock-Bliss

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO