Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc. – Psalmii 127:1

La doar o săptămână după nunta noastră, soţul meu, pastor stagiar la acea vreme, a fost repartizat într-un district nou, după ce slujise doar un an în districtul anterior din Guyana.

Şi eu eram angajată a bisericii, dar noua repartizare a soţului meu era foarte departe de locul meu de muncă. Acum, din cauza noului loc de muncă al soţului meu şi a locaţiei, am cerut un an de concediu fără plată. Mă bucuram pentru concediul tară plată, deoarece eram convinsă că singurul loc în care puteam să fiu era alături de soţul meu.

După luna de miere, când am ajuns în locul în care urma să fie prima noastră casă, am fost foarte fericiţi. Membrii familiei deja ne mutaseră toate lucrurile în noua casă cât noi fuseserăm în luna de miere. Totuşi, am observat un lucru imediat ce am intrat în casă. Deşi rudele ne aduseseră toate lucrurile, ceva părea că lipsea. Dând roată cu privirea, am observat că în casă nu era deloc mobilă şi nici electrocasnice. Cu alte cuvinte, casa era goală.

Economiile ne-au ajuns doar pentru a cumpăra un frigider şi un aragaz. Dar sufrageria noastră era goală. Pe măsură ce ne-am acomodat în noua casă şi în noul district, ne-am dat seama că noua casă nu era goală. Căsnicia noastră a fost cea care ne-a umplut casa. Aceasta era plină de dragoste, de bucurie, de pace, de mângâiere, mulţumire, râsete şi, mai presus de toate, de prezenţa lui Dumnezeu. Când membrii bisericii şi familia veneau în vizită, nu ne-a fost niciodată ruşine cu ce nu aveam, pentru că puteam împărţi cu ei ceea ce aveam. Musafirii noştri au simţit întotdeauna căldura, dragostea şi slava care radia din căminul nostru.

Să ne oprim o clipă şi să ne abatem mintea de la lucrurile după care tânjim, pe care le poftim; să privim în schimb la lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit. El ne-a dat ocazia de a iubi şi de a fi iubiţi. Ne-a dat pace şi zâmbete. Şi lista cu binecuvântările primite de la El ar putea continua. Eu şi soţul meu am învăţat o lecţie de nepreţuit din casa noastră „goală”.

Tu ce gol ai în viaţa ta şi ce lecţii ai putea învăţa datorită lui? Te încurajez să Îl inviţi pe Dumnezeu în viaţa ta ca să te ajute să construieşti un cămin.


Jenei A. N. Campbell McPherson

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO