Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? – Marcu 8:37

Doi dolari şi optzeci şi nouă de cenţi: preţul pentru un borcan cu sos pentru paste.

Mergând prin piaţă îmi făceam planul pentru cină: cartofi copţi, porumb fiert, salată verde şi chifteluţe din legume în sos de spaghete. Pe borcanul de sos pe care l-am ales scria „cu ulei de măsline şi usturoi”. Perfect. La casă, casieriţa părea neobişnuit de prietenoasă. Mi-a zâmbit şi a spus ceva despre vreme, după care mi-a spus totalul pentru legume şi fructe. Apoi a ajuns la sosul pentru paste. Când a luat borcanul în mână, m-a privit direct în faţă şi, tăcută, l-a pus în plasa de cumpărături fără să îl scaneze. Am văzut eu bine? Casieriţa şi eu ne-am uitat una la cealaltă. Apoi mi-a revenit vocea. „Dar nu aţi scanat sosul pentru paste”, i-am atras eu atenţia.

S-a uitat fix la mine, foarte tăcută. Apoi, privind spre casa de marcat, a apăsat pe un buton şi a scos totalul. „Doisprezece dolari şi patruzeci şi nouă de cenţi”, a spus ea.

„Nu”, i-am reamintit eu. „Ar fi trebuit să fie cam cincisprezece dolari. Sosul pentru paste… vă amintiţi de el?” Dintr-odată, casieriţa a luat sosul pentru paste din plasa de cumpărături şi l-a scanat. Am plătit totalul, i-am mulţumit şi apoi am plecat, deşi nu sunt sigură care au fost motivele din spatele acţiunilor ei.

Îmi pot doar imagina ce a gândit după ce am plecat eu: Cum a putut acea clientă să fie atât de neghioabă şi nerecunoscătoare? De ce nu a dorit să accepte fapta mea de „bunătate”?

În cuvinte foarte simple, nu am vrut să accept acest lucru, deoarece nu îmi doream să fur de la magazin. Nu mi-aş da la schimb sufletul pentru doi dolari şi optzeci şi nouă de cenţi – sau pentru orice altă sumă. Ce gust amar ar fi avut acel sos dacă aş fi acceptat să fiu complice la furt!

Deşi la început casieriţa nu a scanat sosul pentru paste, eu ştiu că ochii lui Dumnezeu au scanat toată scena. La fel ca Iov, şi eu aş fi putut fi protagonista nevinovată într-o piesă urmărită de tot universul. Aş fi trecut testul? Cât de delicioasă a fost masa din acea seară, în special chifteluţele în sosul pentru paste plătit! Dar tremur ştiind că acea sumă ar fi putut reprezenta cu uşurinţă preţul sufletului meu.

Doamne, ajută-ne să fim vigilenţi la înşelătoriile celui rău şi arată-ne cum să dăm mărturie pentru Tine atât în lucrurile mari, cât şi în cele mici.


Annette Walwyn Michael

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO