Dar împăratul Asiriei nu va înţelege că el este instrumentul meu. -Isaia 10:7, NLT

Dumnezeu, în înţelepciunea Sa divină, ne-a făcut unici pe fiecare. Deşi suntem unici ca persoane, există de asemenea şi alte diferenţe care există între sexe. Aceste diferenţe pot fi văzute în alegerea hranei, a hobby-urilor şi a modului de a ne distra. De exemplu, mie îmi place să petrec timp la magazinul de unelte şi bricolaj, dar nu pentru a mă uita la unelte, ci pentru articolele de uz casnic. Şi soţului meu îi place să îşi petreacă timpul în astfel de magazine, dar în raioane diferite. Lui îi place zona cu unelte şi reparaţii casnice.

După ce am petrecut puţin timp cu el la raioanele lui preferate, am ajuns să apreciez mai mult cât de important este să ai unealta potrivită pentru a termina o treabă. Uneori mă confrunt prin casă cu probleme care necesită o soluţie rapidă. În astfel de momente, mă duc la soţul meu şi la trusa lui cu scule pentru a găsi un remediu. Orice sarcină poate fi mult uşurată cu ajutorul instrumentului potrivit în mâinile potrivite.

În Isaia 10:7, vedem că Dumnezeu vorbeşte unui proroc. În versetele anterioare, Dumnezeu descrie faptul că El plănuieşte să îşi reverse mânia peste poporul Său, deoarece au devenit o naţiune păgână. Pentru a face acest lucru, El urma să permită armatelor Asiriei să îi ia ca pradă. Totuşi, în acest verset, Dumnezeu îi spune prorocului Său că împăratul Asiriei va fi un instrument în mâna Sa pentru a-Şi duce la îndeplinire voia.

Dumnezeu se pare că Se ocupă de instrumente. El ne poate folosi ca instrumente ale Sale sau îi poate folosi pe alţii ca instrumente în viaţa noastră. Se poate ca persoanele şi situaţiile cu care ne confruntăm să fie nişte unelte care lovesc, asemenea unui ciocan sau baros, pentru a scoate orice urmă de păcat din inima noastră? Sau să fie un instrument de prindere, asemenea unui colier, pentru a ajuta să ţină laolaltă viaţa fraţilor şi surorilor atunci când totul pare să se destrame? Sau suntem noi instrumente de siguranţă, cum ar fi ochelarii şi masca de înot, pentru a ne proteja unii pe alţii?

Eu cred că Dumnezeu a avut în vedere un bine mai mare în viaţa noastră pe care să îl îndeplinească prin instrumentul situaţiilor dureroase cum ar fi boala, moartea, descurajarea sau greutăţile financiare. În general, uneltele sunt folosite pentru a rezolva o problemă, aşa că te provoc astăzi să priveşti dificultăţile care vin pe calea ta ca fiind instrumentul pe care îl foloseşte Dumnezeu pentru a-ţi rezolva problemele spre slava Sa.

Poate, chiar mai important, vei permite tu să fii un instrument în mâna lui Dumnezeu?


Taniesha Robertson-Brown

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO