Şi Domnul a zis lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” – 1 Samuel 16:7


 
Recent am trimis un e-mail unei prietene care mi-a spus că nu l-a primit. E-mailul arăta „Trimis”, aşa că ea şi-a verificat din nou inboxul. Mesajul pe care i l-am trimis a fost mutat în folderul de mesaje spam. Am râs şi i-am zis: „Nu sunt un mesaj spam!” în mediul tehnologic de astăzi, nimeni nu doreşte spam. În caz că nu ştiai, spamul este un e-mail nedorit, nesolicitat. Ştii, acele mesaje pe care nu le vrei şi de care nu ai nevoie, care probabil au numele asemănător cu cel care a trimis mesajul, dar nimic altceva nu se potriveşte. Mesajele spam sunt frustrante şi enervante.
Totuşi, permitem mesajele spam în vieţile noastre când ascultăm de toate „vocile” din jurul nostru, care decid cine sau ce suntem şi ce putem deveni! Ca femei, adesea ascultăm de „vocile” care ne spun următoarele patru minciuni despre noi.

1. Valoarea noastră depinde de felul cum ne văd alţii şi de realizările noastre. Nu este adevărat. În afară de asta, dacă trăim făcându-i pe alţii să ne iubească, le dăm permisiunea să ne evalueze după ceea ce facem noi. Le dăm oamenilor puterea să determine valoarea noastră.

2. Ar trebui să ne simţim ruşinate de trecutul nostru. Absolut fals! Trebuie să Îi credem pe Dumnezeu când spune: „Eu îţi şterg fărădelegile şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale!” (Citeşte 1 loan 1:9 şi Isaia 43:25).

3. Valoarea noastră depinde de înfăţişarea noastră. Ce trist este că investim în mitul frumuseţii, crezând că înfăţişarea noastră este pe primul loc şi că asta ne va aduce simpatie şi aprobare din partea altora!

4. Trebuie să impunem standarde înalte pentru noi înşine, chiar dacă sunt nerealis-te. Totuşi, făcând astfel, ne predispunem la stres excesiv şi eşec. Prin urmare, trebuie să ne schimbăm gândirea pentru a nu mai fi atât de dure cu noi înşine. Trebuie să ne umilim ca să acceptăm harul lui Dumnezeu şi să ne oferim har nouă când nu „ţinem pasul”. Începeţi să observaţi toate mesajele spam pe care le primiţi mereu de peste tot — inclusiv pe acelea care vi le-aţi trimis singure!

Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să identifici mesajele spam. El te poate ajuta să le „ştergi”, doar dacă tu ceri asta.
 


Wilma Kirk Lee

Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO