Un cuvânt urât
Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia cerurilor este a celor ca ei. – Matei 19:14
Era o zi foarte frumoasă. Eram încântată şi fericită să lucrez într-o şcoală ca profesor suplinitor. La toţi le plăceau lecţiile pe care profesoara de dinaintea mea le începuse şi pe care urma să le continui eu. În timp ce elevii îşi făceau exerciţiile date, am luat o pauză de cinci minute de la a mă plimba prin clasă şi m-am aşezat la catedră. În doar câteva minute s-a apropiat de mine o elevă, plângându-se că alt elev îi spusese un cuvânt urât. Am întrebat-o care era acel cuvânt urât. Ea a răspuns: „Mi-a spus cuvântul Dumnezeu.” Am fost foarte surprinsă şi tristă. Pentru o clipă nu am mai putut spune nimic. La început mi-a fost puţin teamă să menţionez cuvântul Dumnezeu — teamă că mi-aş putea pierde slujba. Apoi mi-am învins teama.
„Dumnezeu nu este un cuvânt urât”, i-am spus eu. „Este un cuvânt frumos.”
„Este un cuvânt urât”, a insistat ea, „deoarece mama mea spune că nimeni nu ar trebui să îl rostească.”
Am încercat tot ce am putut să o conving că Dumnezeu este un cuvânt frumos.
„Eu vorbesc cu Dumnezeu tot timpul”, i-am explicat eu. „El este bun.” I-am spus că El trăieşte în ceruri, dar ne poate vedea şi auzi. Spre sfârşitul discuţiei, mare parte din mânia ei dispăruse. Nu mai era la fel de supărată ca la început, când a venit să se plângă de incident.
Meditând la evenimentul din acea zi, ştiam că nu îl voi uita niciodată. Am simţit o milă profundă pentru acea elevă, ştiind că există atât de mulţi oameni care cred că Dumnezeu este un cuvânt urât — sau o fiinţă rea. Îmi doresc să îi fi putut spune mai multe despre Dumnezeul nostru bun, iubitor, milostiv şi minunat. Linii profesori creştini din şcolile publice nu au voie să folosească numele lui Dumnezeu. Ca profesoară creştină, eu cred că am datoria faţă de elevi să le spun, atât cât pot, despre Dumnezeu. Domnul a făgăduit că va purta de grijă de sfinţii Lui. Îmi amintesc de cuvintele lui Iosua: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi… Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15). Nouă ne aparţine alegerea de a sluji lui Dumnezeu.
Multe persoane din ţara mea nu au nicio idee despre Dumnezeu sau despre cum este El.
Mă rog în fiecare zi ca elevii să vadă ceva diferit la mine. Fie ca viaţa mea să îl reflecte pe Hristos şi mulţi să vadă chipul lui Dumnezeu în mine. Atunci poate vor cunoaşte cine este El.
Patricia Hines
Devoționalul pentru femei a fost preluat de pe devotionale.ro.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO